Bogdan Hossu, liderul Cartel "Alfa", acte premergătoare la DNA, în două dosare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Hossu
Bogdan Hossu

Preşedintele Confederaţiei Cartel "Alfa" este cercetat în două cauze ce ar fi fost disjunse din dosarele colegilor săi sindicalişti Liviu Luca şi Marius Petcu, dosare în care cei doi sunt acuzaţi c-ar fi luat mită pentru diferite afaceri cu patrimoniul fostului UGSR.

Bogdan Hossu a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie exact dacă s-au disjuns cauzele respective, dar bănuieşte că despre asta este vorba.

Preşedintele "Alfa" a prezentat două documente ale DNA unde apare informaţia despre efectuarea de acte premergătoare "faţă de Bogdan Hossu". Acte premergătoare înseamnă investigaţii, culegere de informaţii etc. şi nu se finalizează neapărat prin începerea urmăririi penale.

Cel mai recent document este din 10 februarie 2012 şi se referă la un dosar în care este învinuit Liviu Luca, primvicepreşedinte al confederaţiei CNSLR - Frăţia.

Este dosarul finalizat de curând şi privind contractul de management semnat pentru administrarea hotelurilor din patrimoniul moştenit de la fostul UGSR.

AL doilea document unde scrie că se efectuează "acte premergătoare faţă de Hossu Bogdan" este legat de dosarul lui Marius Petcu, fost preşedinte al CNSLR-Frăţia, dosar în care cel din urmă a fost deja condamnat de prima instanţă, la şapte ani de închisoare.

Marius Petcu este judecat pentru o mită primită de la un om de afaceri care a primit contractul pentru construirea unui centru al Federaţiei "Sanitas", la care Petcu era, de asemenea, preşedinte.

Petcu ar fi primit ca şpagă 23% din valoare contractului de 3,2 milioane de euro.

În acest ultim dosar, procurorul Claudia Roşu spune că Hossu ar fi acordat lucrările de reparaţii de la hotelurile Carpaţi şi Parâng (din Predeal, respectiv Olăneşti), unui nepot al său.

Hossu susţine că nu este vorba de niciun nepot sau altă rudă şi, mai mult, lucrările nici n-au fost atribuite încă pentru Hotelul Parâng.

În opinia preşedintelui Cartel "Alfa", aceste cercetări ale DNA se înscriu în seria acţiunilor de intimidare şi discreditare a liderilor sindicali, acţiuni gândite pentru a-i convinge pe oameni de "incapacitatea şi imoralitatea" liderilor mişcării sindicale.

Bogdan Hossu a făcut mai multe plîngeri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva procurorilor DNA implicaţi.

Nu a fost chemat niciodată la DNA, încă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite