Bărbat reţinut într-un dosar cu deşeuri medicale periculoase găsite în Ilfov. Ministru: deşeurile vor fi incinerate
0Un bărbat a fost reţinut în urma a 13 percheziţii făcute de poliţiştii din Ilfov la mai multe persoane fizice şi juridice, într-un dosar penal deschis după ce pe un câmp din Dobroieşti au fost găsite cantităţi importante de deşeuri medicale periculoase, colectate de la mai multe spitale din Bucureşti.
Poliţiştii Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase Ilfov, cu sprijinul Direcţiei Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, împreună cu Garda Naţională de Mediu, au făcut, joi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, 13 percheziţii la domiciliile şi sediile mai multor persoane fizice şi juridice, bănuite de nerespectarea măsurilor privind eliminarea deşeurilor medicale periculoase.
Percheziţiile au avut loc în judeţele Ilfov şi Dolj şi în municipiul Bucureşti.
"În fapt, în data de 14 mai a.c., poliţiştii ilfoveni au fost sesizaţi cu privire la existenţa unei cantităţi apreciabile de deşeuri medicale periculoase, colectate de la mai multe unitaţi spitaliceşti din Bucureşti şi abandonate pe un câmp din localitatea Dobroieşti, judeţul Ilfov", a transmis Poliţia Judeţeană Ilfov.
În urma percheziţiilor, 16 persoane au fost duse la sediul Poliţiei Ilfov pentru cercetări.
De asemenea, a fost indisponibilizată o autoutilitară, au fost ridicate documente care atestă trasabilitatea deşeurilor medicale periculoase şi a fost închisă temporar activitatea unei societăţi comerciale din judeţul Dolj, aplicându-i-se totodată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
În urma probatoriului administrat, joi a fost reţinut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 31 de ani, urmând ca aceasta să fie prezentat vineri cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase Ilfov, în cadrul unui dosar penal pentru "neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deseurilor periculoase”, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
La acţiune au participat poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov, Bucureşti şi Dolj, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice şi criminalişti din Ilfov.
Într-o intervenţie la postul TV Digi24, ministrul mediului, Costel Alexe, a declarat că aceste deşeuri medicale vor fi colectate şi incinerate, iar vinovaţii vor fi pedepsiţi conform legii.