Asociaţia Forumul Judecătorilor: Lipsa oricărei reacţii de conformare la recomandările GRECO, inacceptabile într-un stat de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

şi pot pune în pericol însuşi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei.Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a transmis, marţi seară, că lipsa oricărei reacţii de conformare la recomandările GRECO din partea puterii legislative sau a puterii executive, precum şi atitudinile unor membri ai CSM, în frunte cu preşedintele său, de respingere a unor critici ale organismelor internaţionale, sunt inacceptabile într-un stat de drept

 Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a transmis, marţi seară, un comunicat de presă în care  salută ultimele rapoarte extrem de critice emise de GRECO cu privire la situaţia independenţei sistemului judiciar din România.

Judecătorii afirmă că ”lipsa oricărei reacţii de conformare la recomandările GRECO din partea puterii legislative sau a puterii executive, precum şi atitudinile unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în frunte cu preşedintele său, de respingere a unor critici ale organismelor internaţionale sunt inacceptabile într-un stat de drept”.

”GRECO veghează la punerea în practică a angajamentelor statelor membre de a-şi uni eforturile, de a-şi împărtăşi experienţele şi de a acţiona împreună în acest domeniu, prin intermediul unui proces dinamic de evaluare şi presiune reciproce.  Rapoartele de evaluare trebuie privite ca fiind rezultatul unei analize obiective, realizate de un observator extern şi neutru, concluziile lor trebuie apreciate la nivelul unui înalt standard de profesionalism şi respectate întocmai de statele membre, în cadrul cooperării loiale şi al evaluării reciproce dintre acestea”, au transmis judecătorii.

Aceştia afirmă că, potrivit art. 11 din Constituţia României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

”România a aderat la Consiliul Europei (CE) ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE. Aderarea la CE, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Prin O.G. nr.46/1999 a fost aprobată participarea României la Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), instituit prin Rezoluţia Consiliului Europei nr.(99)5 din 1 mai 1999, deoarece fenomenul corupţiei reprezenta şi reprezintă în continuare o ameninţare serioasă împotriva statului de drept, democraţiei, drepturilor omului, echităţii şi justiţiei sociale, împiedicând dezvoltarea economică, punând în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii. Statul Român şi-a respectat constant obligaţiile internaţionale ce îi reveneau din participarea la Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO)”, au mai transmis judecătorii.

În finalul documentului, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România reiterează solicitările adresate puterii executive şi puterii legislative de a ”lua toate măsurile necesare conformării cu toate aspectele ce pun în primejdie statul de drept în România, constant reliefate atât de Comisia de la Veneţia, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni sau GRECO (organisme din cadrul Consiliului Europei), dar şi de Comisia Europeană şi multe alte entităţi ale Uniunii Europene”.

Nivelul de conformare a României cu recomandările făcute rămâne "global nesatisfăcător", iar GRECO este preocupat de ”tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar, relevă Raportul referitor la Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori, publicat marţi.

”Recomandarea privind riscurile de slăbire a statutului procurorilor, în special a independenţei lor, nu a fost implementată”, afirmă GRECO în Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, făcut public marţi, care arată că puterea crescută a executivului în ceea ce priveşte numirile şi eliberările din funcţie ale procurorilor şi rolul redus al Preşedintelui României, în detrimentul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, reprezintă o potenţială ameninţare la adresa independenţei operaţionale a procurorilor şi poate împiedica lupta eficientă împotriva corupţiei în România.

GRECO a recomandat să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând-o ”o anomalie” a cadrului instituţional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenţă şi ar putea fi folosită necorespunzător şi supusă unei ingerinţe nejustificate în procesul de justiţie penală. iar măsurile luate de autorităţile române sunt în deplină contradicţie cu recomandarea GRECO, ceea ce reprezintă o evoluţie profund îngrijorătoare. se arată în raport.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, anterior publicării rapoartelor GRECO, că orice analiză este importantă, iar "ca regulă generală, când eşti într-un club e nevoie să respecţi regulile".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite