UPDATE Şeful ANL, Cristian Marcu, a fost reţinut pentru că ar fi fraudat Spitalul „Obregia“ cu peste 10 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful ANL,Cristian Marcu a fost reţinut pentru 24 de ore  FOTO Adevărul
Şeful ANL,Cristian Marcu a fost reţinut pentru 24 de ore  FOTO Adevărul

Cristian Marcu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), şi fost manager al Spitalului Obregia a fost reţinut pentru 24 de ore, luni seara, de procurorii bucureşteni. Alături de acesta au primit ordonanţe de reţinere şi alte trei persoane. Marcu a fost ridicat, luni dimineaţă, de poliţişti într-un dosar în care este acuzat că ar fi prejudiciat Spitalul Obregia  cu 10,5 milioane de lei.

UPDATE Cei patru au fost reţinuţi în urma audierilor efectuate timp de mai multe ore la sediul Poliţiei Române.

UPDATE Cătălin Ioniţă, director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române (IGPR) a precizat luni, într-o declaraţie de presă, că în acest moment, se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi evaziune fiscală, nefiind luată nicio măsură în acest caz. 

„Se fac cercetari pentru stabilirea întregului material probator, pentru ridicarea întregii documentaţii care să o să constituie probator la dosarul care este în curs în acest moment sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti“, a explicat  acesta.

 „Sunt făcute aceste verificări pentru a dovedi vinovaţia cu privire la neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale derulate, precum şi la îndeplinirea defectuoasă  a obligaţiilor de serviciu de către funcţionarii  publici implicaţi în acest dosar“, a concluzionat adjunctul de la Direcţia de Investigare a Fraudelor. 

UPDATE 12.40: Parchetul Capitalei îl cercetează pe Cristian Marcu în urma unei plângeri formulate în 2010 de Spitalul „Obregia”. În plângere se arată că acesta ar fi prejudiciat statul cu peste 10,5 milioane de lei. "Conducerea spitalului ar putea cere recuperarea daunelor constatate după expertizele contabilă şi tehnică în acest dosar", arată anchetatorii.

În urma unui control din 2010 al Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti şi a Raportului de control întocmit de către Corpul de Control al primului ministru, Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” a depus o plângere penală împotriva lui Cristian Marcu, pentru un prejudiciu estimat la 10.575.675,72 de lei. Plângerea penală a fost înregistrată la 16 decembrie 2010. 

Expertizele contabilă şi tehnică au fost finalizate şi comunicate Spitalului „Alexandru Obregia” pe 6 martie 2013, unitatea sanitară având termen până pe 15 martie să formuleze eventuale obiecţiuni şi să se constituie parte civilă în cauza penală, pentru prejudiciul constatat cu ocazia expertizelor efectuate, potrivit Mediafax.

UPDATE Managerul Spitalului Obregia, Monica Boer, a declarat că a găsit la preluarea instituţiei, în decembrie 2009, facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro din perioada în care la conducerea unităţii a fost Marcu şi l-a acţionat în instanţă pentru grave nereguli financiare.

Ulterior, au fost înregistrate mai multe facturi, iar după ce au fost făcute evaluări, s-a constatat un prejudiciu de aproximativ 700.000 de euro, a adăugat Monica Boer.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara în 30 iunie 2010, înainte de preluarea Spitalului "Alexandru Obregia", că unitatea are de plătit datorii istorice, urmând ca instanţa să decidă cine va plăti aceste sume restante.


Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat în această dimineaţă şapte percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unui grup infracţional constituit din şapte persoane. Aceştia s-ar fi ocupat de infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice.

„Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Anchetatorii au descoperit vă lucrările respective au fost supraevaluate fiind urmate de înregistrarea unor cheltuieli fictive. 

Prejudiciul cauzat de grupul infracţional se ridică la 3.800.000 de lei în dauna instituţiei sanitare şi la 1.400.000 lei în dauna bugetului de stat.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi evaziune fiscală prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, au mai precizat poliţiştii.

Spitalul, preluat de Primărie în 2009 cu datorii de milioane de lei

Spitalul Obregia a fost preluat de Primăria Capitalei abia la jumătatea anului 2010, în condiţiile în care celelalte spitale au fost trecute în subordinea instituţiei încă din 2009. Unitatea sanitară avea încă de atunci datorii foarte mari.

„Noi am preluat spitalul cu datoriile respective. Evident, la momentul respectiv, am demarat nişte anchete interne, era vorba de datorii de câteva milioane de lei. Ulterior, s-a implicat şi Poliţia şi au început toate aceste demersuri care continuă şi acum. În ciuda datoriilor spitalului, noi am încercat să îl aducem pe linia de plutire”, a declarat pentru adevărul.ro dr. Marius Savu, fostul director al Administraţiei Spitalelor din Capitală.

Potrivit acestuia, în momentul în care spitalul Obregia a trecut în subordinea Primăriei, George Cristian Marcu nu mai era manager în cadrul unităţii spitaliceşti.

Surse medicale au declarat că „nu au fost de acord cu descentralizarea spitalului şi cu trecerea lui în subordinea Primăriei Capitalei“.

Bube vechi ale fostului manager al Spitalului „Obregia“

Încă din  2010, Curtea de Conturi a descoperit la Spitalul „Obregia“ restanţe de peste 1 milion de euro către furnizorii de servicii şi „abateri de la legalitate“ ale fostului manager.

Fostul şef al Spitalului de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia“, George Marcu, plătea preferenţial doar unele firme, în special pe cea a finului său, care a încasat de la instituţie peste 500.000 de euro pentru servicii la preţuri umflate, au declarat la acea vreme surse din cadrul anchetei. 

Odată cu numirea unei noi conduceri la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia“, în 2010,  au ieşit la iveală mai multe nereguli în actele de contabilitate, toate datând din perioada în care spitalul a fost condus de George Cristian Marcu.

„Mai multe firme au solicitat ca spitalul să le plătească datoriile. Din acte nu reieşea că spitalul este dator“, a declarat noul manager, Claudia Monica Boer. Curtea de Conturi a constatat că în actele contabile sunt „abateri de la legalitate, cheltuieli fără a fi asigurată sursa de finanţare, plăţi preferenţiale către furnizori, neîntocmirea decontului de cheltuieli pe pacient etc.“, potrivit datelor din ancheta făcută la acea vreme.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite