2015 – 70 de ani de criză morală

Noi, ăştia care avem peste 70 de ani şi care nu ne-am pierdut memoria, nu sîntem prea surprinşi de furtuna scandaloasă stîrnită de anchetele şi dezvăluirile recente din lumea puterii şi din lumea bogăţiei.

De fapt e o furtună într-un pahar cu apă în raport cu lumea în ansamblul ei planetar şi cu ororile scandaloase ce se petrec mereu şi peste tot amintind de evul mediu cel mai întunecat. Dar dacă eşti microb percepi, îţi pasă şi te impresionează valurile din paharul în care trăieşti.

N-am crezut niciodată că averile sau puterea dobîndite de unii, în cei din urmă 70 de ani, sînt clădite pe temelii reale şi solide. De la directorul de şcoală primară pînă la preşedinţii de ţară şi de la gestionarul de Aprozar la miliardarii în euro  piramidele societăţii au fost structurate pe o falsă ierarhie. Pun la grămadă cei 45 de ani comunişti cu cei 25 postdecembrişti pentru că îmi dau seama de asemănarea, pînă la identificare, în ceea ce priveşte amestecarea valorilor, ba chiar răsturnarea lor.

Sînt două piramide, piramida puterii şi piramida bogăţiei. Undeva la bază piramidele se intersectează adică unii sînt măcinaţi de mirajul puterii şi din cauza asta nu ajung în vîrful piramidei bogăţiei, în cealaltă parte se găsesc cei măcinaţi de înavuţire şi din cauza asta nu aspiră sau nu pot ajunge în vîrful piramidei puterii.

Nu mă mir de ce se întîmplă azi, cînd ies la lumină furturi, delapidări, evaziuni, mituiri, malversaţiuni, delaţiuni, insulte, îmbrînceli, subsoluri întunecoase, galerii subterane colcăind de viermuială, de atmosfera de maidan, lipsa scrupulelor, dezbrăcarea şi goliciunea arătată fără pudoare, arama de pe faţa cîrdăşiilor căci ştiu că cele două piramide au la vîrf hoţi şi neisprăviţi. Deşi sînt un idealist incorijibil, nu sînt un teoretician.

De 70 de ani căţărarea pe versanţii celor două piramide n-a urmat principiile sportive ale alpinismului ci alte legi, ale luptei animalice pentru existenţă, pentru o mai bună existenţă, luptă în care pe primul loc sînt instinctele. O să mi se spună că a fost la fel, peste tot şi din totdeauna, cred însă că moştenirea căpătată, fără voia noastră, de la comunismul sovietic a fost determinantă.

Ascensiunile, de la Stalin, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu şi pînă azi s-au făcut pe cadavre sau pe eliminările contraopinenţilor în puşcării, în lagăre, în exil, în sărăcie, în epurări, în retrogradare, în uitare, în nedreptate.

Am văzut de aproape cum valorile adevărate au fost depăşite ierarhic de valorile false, de ăia care luau cuvîntul în şedinţe, distribuiau steaguri şi portrete, pîrîcioşii de la grădiniţă deveniţi informatori sau pur şi simplu bîrfitori, colportori, turnători, ăia care dădeau citate din Nicolae Ceauşescu, ăia care scriau la gazeta de perete, care strigau lozinci, instructorii de pionieri, propagandiştii de la raion... Am văzut de aproape cum valorile adevărate s-au retras în profesionism pur, în biblioteci,în discuri şi săli de concert, în corturi pe munte, la 2 mai, în familie, în hobby-uri nevinovate, în bricolaj, cum au renunţat, cum s-au ratat sau cum s-au cărat oriunde, în orice fel, fugind, emigrînd, prin căsătorie, reîntregirea familiei, plătiţi în dolari...

În locul lor pletora submediocră s-a căţărat pe funcţii, pe salarii, pe privilegii, mai mari – mai mici, o aprobare, un cojoc, un televizor color, o maşină (fără vechime la banii depuşi)   o repartiţie de apartament, un paşaport şi a instaurat meteahna de a nu întreprinde ceva ci de a obţine ceva, cu orice preţ. Preţ (i)moral sau cu bacşiş.

Am văzut de aproape cum au sărăcit micii comercianţi cu prăvălii pe strada copilăriei, meseriaşii cu cîte un mic atelier, croitorii, cizmarii, remaieuzele, geamgiul, lăptarul, zarzavagiul, am văzut de aproape cum au sărăcit chiaburii, ţăranii înstăriţi şi muncitori, meşterii satului, cîrciumarii, medicii de ţară şi alţii care agoniseau prin munca şi gospodăreala lor. Şi cum s-au îmbogăţit javrele, vînzătoarele şi şefii de magazin care vindeau la suprapreţ doar pentru că era penurie, cum s-au îmbogăţit escrocii care turnau praf de vin în apă şi apă în vin (miserabile dictu), mecanicii de la auto – service lucrînd la negru şi vînzînd piese recondiţionate sub oblăduirea interesată a şefilor, cum s-au îmbogăţit şefii de  C.A.P. şi de autobază, tovarăşii de la partid veniţi în control şi plecaţi cu sacoşe şi damigene, primarii, prefecţii, miliţienii, ăştia sînt dom-le şi astăzi, sub alte denumiri, sub alte legi, cu alte pretenţii dar cu aceleaşi metehne compun piramida bogăţiei.

I-am cunoscut pe părinţii colegilor mei de liceu – un liceu pentru copii de ştabi – am văzut casele în care locuiau, maşinile negre cu şofer, vilele lor de la mare, nimic nu era clădit de ei, nimic nu era al lor, veneau din case cu pămînt pe jos, din orfelinate, învăţaseră 4 clase primare, dar profitau de puterea ce li se încredinţase, pe baza aceloraşi „merite” de „origine sănătoasă”, de aplaudaci, de făţărnicie, de minciună, de rudenie, de delaţiuni, de apartenenţă la clan, „e un tovarăş de-al nostru, avem votul lui asigurat, îi acordăm încrederea, s-a achitat cu abnegaţie de sarcini, n-o să crîcnească, îl avem la mînă etc.” Ăştia sînt dom-le şi astăzi, sub alte denumiri, sub alte legi, cu alte pretenţii dar cu aceleaşi metehne compun piramida puterii.

Cu rare excepţii, toţi oamenii aceştia ajunşi bogaţi ori puternici se aseamănă (şi de aia se şi adună) iar comportamentul lor în societate, dar şi în viaţă, provine din aceleaşi lipsuri primordiale: Originea, Educaţia, Caracterul.

-   Nu mai sînt descendenţii unor familii celebre, prin bogăţie, nobleţea strămoşilor sau prin merite culturale, artistice, militare, ştiinţifice. Pînă şi numele din catalogul nomenclaturii ante şi post-decembriste au suferit o transfuzie de „sînge nou” ce poate să fie grăitoare : vechile nume româneşti au fost înţesate de Pană, Cioară, Bobu, Greblă, Fluxă, Sarcină, Cataramă, Mazăre, Rîpă, Hodoroabă, Geoană, Cioabă, Mischie, Scurtu, Surdu, Mutu, Degeratu etc.

-    Nu mai sînt produsul unui învăţămînt temeinic. Am văzut de aproape decadenţa şcolii, ca elev, ca student, ca profesor, ca tată, ca bunic. Am văzut dispariţia profesorilor adevăraţi şi respectabili înlocuiţi cu politruci prolet-cultişti şi de carierişti rataţi, am văzut de aproape dispariţia manierelor bune înlocuite de porniri primitive, dispariţia manualelor de calitate înlocuite cu încropeli destructurate, semidocte, partizane. Am văzut mai întîi, dispariţia cărţilor şi, mai apoi, rătăcirea cărţilor bune în noianul de ediţii fără valoare, ba chiar cu valoare negativă, agresivă la adresa adevăratei culturi. Nu mai vorbesc de „reformele” neîncepute şi nesfîrşite. Şi asta durează de mai bine de 50 de ani. 50 de generaţii sacrificate. Cine n-a avut bibliotecă acasă, un mentor dedicat sau şansa studiilor într-o ţară culturalizată e pierdut.

-    În ceea ce priveşte caracterul îmi permit să dau trei citate. Vă invit să le judecaţi în raport cu personajele de care vorbim.

    „Este mai important să se dea oamenilor moravuri şi obiceiuri bune, decît legi şi tribunale.” - Marquis de Mirabeau.

    „Hotărîrea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea alcătuiesc ceea ce numim caracter. El este temelia demnităţii personale.” - La Rochefoucauld.

    „O ţară nu se poate clădi nici pe cel mai netăgăduit avînt al unui suflet genial, care urmăreşte cu mîndrie zborul aripilor sale puternice şi încă mai puţin pe mărăcinii împleticiţi ai dibăciei politice, ci numai pe nemişcata piatră de temelie a caracterelor ce s-au jertfit pentru ca să creeze o patrie.” - Nicolae Iorga.

Deşi am zis, la început, că nu mă miră nimic, totuşi sînt surprins de disproporţia dintre merite şi răsplăţi adică de enormitatea sumelor prăduite, de dispreţul acestor oameni pentru orice valori, că sînt ele morale sau materiale. Că, pînă la urmă, la ce dracu îţi mai foloseşte bogăţia dacă devine un scop în sine? Te mai bagi în încurcături pentru un milion atunci cînd mai ai cinşpe suspecte? Mai rişti? Asta frizează prostia!

Am scris otrăvit, cum sînteţi şi voi, ne trebuie un antidot, eu nu am astăzi suficient optimism ca să mi-l imaginez. Să ne punem nădejdea în copiii noştri, în nepoţi? În proaspătul preşedinte? Iar? Grea întrebare.