Soluţii catastrofale (1): Hala Matache

Mutarea Halei Matache e cea mai proastă variantă de soluţionare a scandalului generat de artera Buzeşti-Berzei. De fapt, nişte edili responsabili şi cu capul pe umeri n-ar trebui să-şi pună problema de a soluţiona scandaluri.

Pur şi simplu ar trebui să le evite. Dacă proiectele sunt întocmite de profesionişti, au la bază studii complete şi sunt acoperite de toate avizele şi autorizaţiile emise în ordinea şi termenele prevăzute de legi, atunci lucrurile devin simple, rapide şi eficiente. Dacă nu, nu. Dacă nu, apar discuţii, de regulă neprincipiale între oameni, de regulă neavizaţi în materie, dispute pe considerente politice care n-au nimic comun cu arhitectura sau urbanismul, defulări ale unor personaje frustrate sau complexate, manifestări exacerbate ale unor organizaţii ce-şi caută obiectul muncii.

Atât de mult hulită de glasuri, mai mult sau mai puţin „în temă”, artera Buzeşti-Berzei ar putea să îndeplinească cel puţin două roluri în evoluţia urbanismului Capitalei:

1. Să preia traficul auto de pe bulevardul Ion Mihalache şi de pe Calea Griviţei – două artere ce aduc mii de maşini din cartierele de nord-vest, Chitila, Bucureştii Noi, Străuleşti, Mogoşoaia şi, mai de departe, DN 7, Piteşti, Târgovişte... Toate se înghesuie aici în Buzeşti.

2. Să degreveze de circulaţie auto, cât mai mult cu putinţă, Calea Victoriei acordând acesteia şansa ca, pe viitor, să devină un frumos pietonal înzestrat din belşug cu monumente cu adevărat valoroase. Măcar tronsonul dintre intersecţia cu Calea Griviţei şi Cercul Militar ar putea spera la un asemenea statut.

Nu vom putea stăvili curând avântul de creştere al traficului auto. Acesta trebuie luat ca una din datele problemei. Suntem în urmă cu 50 de ani? Asta este! Tot ce putem face e să accelerăm recuperarea întârzierii dar nu să „ardem etapele”.

Artera Buzeşti- Berzei nu e chiar „diametrală” căci nu ţinteşte traversarea către sud a oraşului: traficul de maşini se va dispersa treptat pe strada Vulcănescu, Ştirbey-Vodă, Calea Plevnei, Bulevardul Elisabeta, Splaiul Unirii.
Perspectiva unui pietonal Calea Victoriei e îmbietoare din toate punctele de vedere, va fi îmbrăţişată de toată lumea şi ar merita orice sacrificiu.

Impactul arterei Buzeşti-Berzei se întinde pe o suprafaţă mare, implică Piaţa Gării de Nord,  Piaţa Buzeşti, intersecţia Ştirbey Vodă, invitând la o viziune de ansamblu.

De altfel o echipă de arhitecţi (voluntari) a întocmit un astfel de studiu pe care îl recomand tuturor: „Cui  i-e frică de Cartierul Matache?”, editat în 2012 sub egida PRO PATRIMONIO – un exemplu de abordare plurivalentă şi în acelaş timp coerentă de la ansamblu până la detaliu.

În acest context major ne dăm seama că problema Halei Matache e minoră şi, în orice caz, nu e punctul nodal capabil să influenţeze un proiect integrat de dezvoltare urbană.

Nu tot ce e vechi e şi valoros.

Clădirea halei poate fi, doar cu indulgenţă, considerată monument istoric: nu sunt evenimente care să o consacre în acest sens.

Ca  monument de arhitectură nu se poate mândri decât cu câteva ferme amărâte din oţel nituit, de mică amploare, rezemate pe câţiva stâlpi metalici, acum distruşi.

Din punct de vedere funcţional nu a corespuns niciodată, ca şi configuraţie sau dimensionare, activităţilor comerciale; cu atât mai puţin astăzi în contextul unui comerţ contemporan.

De altfel studiul istoric întocmit pe această temă îi acordă calificative valorice mediocre şi recomandă clasarea în clasa B.

Aşa că, pe scurt, existau 3 variante:

- Demolarea – fără regrete.
- Păstrarea şi restaurarea – cu integrarea în noul proiect urbanistic aşa cum propune studiul „Arhitecţilor voluntari”.
- Mutarea (unei ruine) – cu eforturi şi cheltuieli nejustificate de rezultatul final.

Încă o dată, în trista şi păguboasa tradiţie românească, s-a ales prost.

Asta se întâmplă – ca şi în alte cazuri – din pricină că opiniile profesioniştilor nu sunt ascultate, iar vocile lor sunt acoperite de vacarmul amatorilor. Numai nepricepuţii se concentrează asupra unui lucru neesenţial şi îl flutură ca pe un stindard ridicol. Cât despre analogia cu demolările ceauşiste şi cu bulevardul victoriei socialismului – este o prostie pentru că nu se poate compara motivaţia grandomaniei cu motivaţiile obiective, tehnice, bazate pe principii de regenerare urbană.