Lupta politică şi pistele pentru biciclete

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aprilie 2014, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a avut două sedinte „de îndată”. Adică, după sedinţa obişnuită, s-au convocat altele, în „condiţii de urgenţă”. Bucureştenii s-au întrebat „care a fost urgenţa?”. Ehhh... Pentru cine a uitat, pe 10 mai 2014, era anunţat „protestul bicicliştilor”.  Iar primarul Oprescu trebuia să anunţe că „facem piste”, la fel ca în fiecare an înainte de fiecare protest al bicicliştilor*.

Pe 29 aprilie 2014, în şedinţa ordinară, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a refuzat să aprobe alocarea celor 10 milioane de euro pe care Guvernul i-a dăruit Primăriei Municipiului Bucureşti. Motivul: nu există proiect.

La momentul respectiv, sesizam faptul că Guvernul a alocat 10 milioane de euro către Primaria Municipiului Bucureşti fără să existe un plan de a realiza piste în Bucureşti. Iar consilierii, cei care ar fi trebuit să ia o hotărâre în baza unor documente, au sesizat că în mapa lor erau doar 3 foi. Aşa voia Primăria să justifice cheltuirea a 10 milioane de euro: cu 3 foi.

Forţaţi de consilieri şi sub presiunea marşului de protest al bicicliştilor de pe data 10 mai 2014, funcţionarii primăriei au fost obligaţi să scoată din sertar „dosarul”.

Erau acolo nişte cifre, nişte adunări, ceva desene, iar la sfârşit era suma: 10 milioane de euro. Departe de a fi un proiect. Aşa s-a ajuns ca la ultima şedinţă „de îndată”, pe 29.04.2012, undeva dupa ora 22, consilierii să voteze că sunt de acord cu alocarea banilor. De remarcat amendamentul domnului consiler Constantin Cornel Poterasu din ziua respectivă:

„Un singur amendament: laţimea pistelor de biciclete să respecte standardele europene actuale şi să respecte totodată şi proiectarea şi execuţia la standarde europene.”

Amendamentul a fost adoptat în unanimitate.

După cele două şedinţe „de îndată”, membrii societăţii civile au sesizat ilegalitatea convocării unor astfel de şedinţe în condiţiile lipsei forţei majore sau a maximei urgenţe, cum precizează legea. Şi s-au adresat Prefectului. Acestuia i s-a parut legal că au fost convocate două şedinţe „de îndată” în aceeaşi zi cu sedinţa obişnuită. Şi a ales să ignore legea şi bucureştenii.

Însă, după o lună, tot într-o şedintă „de îndată”, consilierii au schimbat viceprimarii.

Reacţiile au fost imediate: „Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Generale, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, şi prefectul de Bucureşti, Paul Nicolae Petrovan, au fost chemaţi, ieri, în biroul lui Sorin Oprescu, pentru a găsi o cale prin care să poată fi atacată decizia privind schimbarea celor doi viceprimari. «Vor să-l convingă pe prefect să atace aceste hotărâri pentru ca ele să fie suspendate»”, au declarat surse din Primăria Capitalei pentru Adevărul."

Şi, ca soluţie, prefectul a hotărât să ceară revocarea tuturor hotărârilor adoptate în sedinşa „de îndată” desfăşurată în luna mai. Doar că, pentru a părea echidistant, prefectul şi-a adus aminte că în luna aprilie au mai fost două şedinţe „de îndată” care, până atunci, le ignorase. Aşa că a cerut consilierilor să revoce şi hotărârile din 29 aprilie 2014. Inclusiv cea cu alocarea fondurilor de la Guvern către Primăria Municpiului Bucureşti pentru implementarea unui sistem de transport cu bicicleta.

Sursa: Cornel Pieptea

Şansa bucureştenilor care îşi doresc cheltuirea eficientă a banilor este ca în sedinta Consiliului General al Municipiului Bucureşti să fie adoptată o hotărâre care să oblige Primăria Municipiului Bucureşti să respecte criteriile de calitate enunţate de experţii internaţionali.

Document: Indicatorii de realizare a infrastructurii pentru biciclete pe raza municipiului Bucureşti

Documentul a fost prezentat Grupului de lucru pe mobilitate urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pe data 15 iulie şi a fost depus oficial la registratura Primăriei pe data 16 iulie 2014.

* 20 septembrie 2014 este data următorului marş de protest al bicicliştilor. Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului în legătură cu: neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitală europeană, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate. Adunarea publică a fost declarată în conformitate cu cerinţele legii.

UPDATE 31 iulie 2014 - Prefectul a cerut in instanta anularea unor hotarari ale CGMB. Printre ele se regaseste si cea referitoare la alocarea de fonduri pentru infrastructura pentru biciclete in Bucuresti. Alfel spus, Capitala va ramane doar cu fondurile alocate de primar pentru piste: 0 (zero) lei.


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite