Faţa murdară a Capitalei - cum se spălau bucureştenii în urmă cu 200 de ani. Dâmboviţa, un focar de boli, era principala sursă de apă
0Alimentarea bucureştenilor cu apă potabilă era o adevărat problemă în urmă cu sute de ani, iar Dâmboviţa – râul care reprezenta sursa principală de alimentare cu apă – era un adevărat izvor de boli. „Adevărul“ vă prezintă astăzi modul în care bucureştenii făceau duş în vremurile trecute.
Edmond Niculuşcă, reprezentantul Asociaţiei Române de Cultură, Educaţie şi Nornalitate (ARCEN), a povestit, pentru „Adevărul“, că în Bucureştiul de altădată oamenii erau nevoiţi să se spele în zone special amenjate în oraş.
„La un moment dat, în Bucureşti existau băi comune. Astăzi, singura baie comună din Bucureşti este Griviţa. Din câte ştiu, unde în secolul al XIX-lea exista o baie comună şi la baza dealului Patriarhiei“, povesteşte Edmond Niculuşcă.
La începutul secolului al XIX-lea, de-a lungul Dâmboviţei, erau amenajate trei vaduri, potrivit site-ului www.descopera.ro. După zeci de ani, Gheorghe Bibescu Vodă a decis să implementeze un proiect care presupunea transportarea apei prin conducte spre circa 50 de fântâni din oraş. Pentru că nu s-au găsit bani suficienţi, din proiect au făcut parte doar 20 de fântâni, toate localizate pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi.
„Era complicat să bei apă din Dâmboviţa, apa se filtra cu atenţie. Oricum, se cunoştea faptul că Dâmboviţa era un focar de boli. În schimb, cel care a pus ţâşnitori la fiecare colţ de stradă a fost Pache Protopopescu“, mai povesteşte Edmond Niculuşcă.
Dâmboviţa, 1941 FOTO pozeonline.ro
Familiile bogate aveau cişmele proprii
Deşi, în mare parte, bucureştenii erau săraci şi nu se puteau bucura de condiţii bune în care să se spele ori de apă potabilă, familiile bogate îşi montau cişmele dotate cu pompă pentru a scoate apa din izvoarele subterane. Deşi calitatea apei era îndoielnică, oamenii apelau la ajutorul divin şi la un preot care să sfinţească apa.
FOTO pozeonline.ro
Desigur, majoritatea nu aveau posibilitate să obţină apă din propria curte, aşa că erau nevoiţi să cumpere din comerţ. Mai clar, în urmă cu două secole, existau sacagii (persoane care transportau apa cu sacaua pentru a o vinde). Calitatea acesteia era îndoielnică şi oamenii se plângeau deseori că are un gust ce se aseamănă cu cel de rugină.
De asemenea, orice ploaie puternică era un motiv bun ca oamenii fără posibilităţi să scoată afară butoaie pe care să le umple. Imediat ce obţineau o cantitate bună de apă o foloseau în diverse activităţi casnice.
Povestea Dâmboviţei, râul care brăzdează Bucureştiul
Legenda spune că numele Capitalei noastre provine de la un cioban pe nume Bucur, iar denumirea răului Dâmboviţa, de la fata unui pădurar pe nume Dâmboviţa. În pădurea adâncă în care locuia Dâmboviţa împreună cu tatăl său şi Bucur, poposeşte la un moment dat un Făt-Frumos care avea nevoie de ajutor pentru a trece dincolo de munţii.
Pădurarul, bătrân fiind, nu s-a simţit în stare să parcurgă un astfel de drum şi a rugat-o pe fiica ei, care cunoştea în detaliu pădurea, să-l însoţească. După o noapte petrecută pe drum, prinţul se îndrăgosteşte de farmecul Dâmboviţei.
Ajunşi la destinaţie, prinţul îi declară dragostea fetei şi îi prezintă castelul în care vor locui dacă îl acceptă. Fata îi răspunde că ea îi este făgăduită ciobanului Bucur şi că iubirea ce i-o poartă este mult prea mare.
Făt-Frumos ajunge să o admire şi mai mult pentru cinstea şi devotamentul său, de aceea îi oferă în dar un toiag magic. În acelaşi timp, Bucur ajunge în vizită la sortita sa şi află de la pădurar că aceasta a plecat împreună cu prinţul.
FOTO pozeonline.ro
Orbit de gelozie, Bucur pleacă pe urmele celor doi, strigătele lui sunând în toată pădurea. În cele din urmă, îi ajunge şi convins că iubita sa nu i-a fost fidelă, îi adresează Dâmboviţei mai multe jigniri.
Nici explicaţiile prinţului şi nici rugăminţile Dâmboviţei nu au reuşit să-l înduplece pe Bucur. Pentru a-şi convinge alesul de cinstea sa, Dâmboviţa foloseşte cadoul primit de la prinţ şi loveşte cu toiagul în piată, din crăpătura cărei izvorăşte o apă, dovada fidelităţii fetei de pădurar.
Bucur îşi dă seama de greşeala comisă şi o roagă pe logodnica sa să-l ierte pentru gândurile sale negre. Cei doi se întorc la coliba pădurarului şi se căsătoresc.Din locul în care fata a lovit piatra a ieşit un râu limpede care a fost numit Dâmboviţa, după numele fetei de pădurar, iar satul de la marginea pădurii şi-a dobândit denumirea de Bucureşti de la numele ciobanului Bucur.
Tot Dâmboviţa şi Bucur sunt responsabili de numele dat vârfului Păpuşa, pentru că Făt-Frumos i-ar mai fi dăruit fetei de pădurar pe lângă toiag, şi o păpuşă, răsplătind-o pentru fidelitatea ei faţă de oierul Bucur.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
