După cum ştiţi, în urmă cu 4 zile, doamna Firea a făcut o serie de afirmaţii nepotrivite la televizor, incluzând afirmaţii neadevărate despre asociaţia OPTAR. Ca reprezentant al asociaţiei OPTAR, o provoc public pe doamna Firea să îşi dovedească afirmaţiile sau, dacă se dovedeşte că a fost minţită de consilierii săi, să îşi ceară scuze. Nu ştiu ce vor face ceilalţi 14 cetăţeni jigniţi de afirmaţiile doamnei Firea, dar eu sunt dispus să îi accept scuzele.

Oferta este limitată, deoarece deja am contactat un avocat.

Cei care nu ştiu despre ce eveniment este vorba, este bine să vadă filmul de mai jos înainte de a citi Scrisoarea deschisă.

Scrisoare deschisă

Primarul General Gabriela Firea recurge la practici de intoxicare publică pentru a-şi justifica abuzurile din Primăria Generală.

Noi, semnatarii, facem un apel public către Primarul General şi către membrii Consiliului General al Capitalei să înceteze abuzurile şi să redeschidă Primăria către cetăţenii Bucureştiului, respectând Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Solicităm deschiderea sălii Consiliului General, punerea proiectelor de acte normative în dezbatere publică anterior votului, precum şi respectarea dreptului cetăţenilor de a se adresa plenului Consiliului General. Acestea sunt instrumentele minime obligatorii de implicare a cetăţenilor în procesul decizional la nivel local, prevăzute de legea administraţiei locale şi de legea transparenţei în administraţia publică. Primarul Gabriela Firea şi Consiliul General al Capitalei nu respectă niciuna dintre aceste obligaţii.

Săptămâna trecută, aproximativ 15 cetăţeni, printre care şi reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale, au intrat în sala de Consiliu General, în timpul desfăşurării şedinţei publice, după o oră de aşteptare în faţa unui reprezentant al poliţiei locale care insista să le comunice că nu le poate permite accesul pentru că nu sunt locuri libere în sală.

Argumentul era fals, fotografiile transmise de ziariştii din sală demonstrând contrariul – erau locuri libere şi, mai mult, pe cele câteva ocupate erau instalaţi angajaţi ai primăriei – directori sau alţi funcţionari.

În fapt, acelaşi argument, la fel de fals, a împiedicat, în ultimele şase luni, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale să participe, în ciuda respectării riguroase a legii şi a tuturor regulamentelor, la şedinţele Consiliului General.

Conform Regulamentului de Funcţionare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Art 35 (pg 24) - şedinţele Consiliului General sunt şedinţe publice, Art. 50 (pg.32) – orice persoană are dreptul de a solicita participarea la şedinţele Consiliului General. Toate persoanele prezente la şedinţa din data de 8.06.2017 au notificat Primăria generală privind intenţia lor de a participa la şedinţa Consiliului îndeplinind această condiţie. Parte dintre ei au primit confirmarea că solicitarea le-a fost înregistrată.

Constatarea că Primăria recurge la diversiunea “în sală nu sunt locuri” pentru a justifica încălcarea legii de către angajaţii instituţiei a revoltat cetăţenii veniţi să participe la şedinţa Consiliului General. La şedinţa de săptămâna trecută, cetăţenii au intrat în primărie şi au bătut la uşa sălii de Consiliu până când cineva le-a deschis şi au reuşit să intre.

Prezenţa presei a fost decisivă pentru acest deznodământ. În lipsa jurnaliştilor, care au acordat atenţie cetăţenilor cărora li se refuza accesul, angajaţii primăriei nu ar fi acceptat să le permită acestora să intre la şedinţa care ar fi trebuit să rămână publică doar pe hârtie.

Pentru a se apăra public în faţa acuzaţiilor de abuz, Primarul General a continuat stratagema diversiunii: a lansat în spaţiul public – în interviurile date presei şi pe propria pagină de Facebook - informaţii absurde, calomnioase şi care nu au corespondent în realitate.

Cităm numai două dintre informaţiile mincinoase ale dnei Primar General:

Domnii şi doamnele care au vrut să intre în Primărie i-au lovit pe poliţiştii locali, trei dintre ei sunt acum la spital. I-au lovit cu un corp contondent, i-au dat cu capul de pereţi şi de uşi, au făcut un scandal monstru şi au intrat cu forţa în primărie şi cu forţa în sala de consiliu general.” (Gabriela Firea pentru Digi 24, 8.06.2017)

Acele peste 30 de scaune erau ocupate deja, tot de catre cetăţeni.“ (Gabriela Firea pentru Antena 3, 8.06.2017)

Joi, la primăria capitalei, câţiva cetăţeni au decis să întrerupă practicile inacceptabile ale primăriei de a bloca accesul cetăţenilor la şedinţele care, conform legii, sunt publice.

Şi nu sunt publice degeaba: e nevoie să fie prezenţi în sală pentru a vedea că – aşa cum s-a întâmplat la şedinţa de joi – primarul general supune la vot decizii-surpriză privind cheltuieli de zeci de milioane de euro pentru proiecte de hotărâri care sunt depuse spre a fi adoptate în chiar ziua şedinţei.

Apel susţinut de:

ActiveWatch
Asociaţia Aviaţiei
Asociaţia Dăruieşte Viaţă
Asociaţia E-Romnja
Asociaţia Human Catalyst
Asociaţia Iniţiativa Prelungirea Ghencea
Asociaţia Komunitas
Asociaţia Mai Mult Verde
Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală
Asociaţia Partener Pentru Tine
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH)
Asociaţia Romano Butiq
Asociaţia Salvaţi Cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi
Carusel
Centras
Centrul de Investigaţii Media
Centrul de Resurse Juridice
Centrul FILIA
Centrul pentru Inovare Publică
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Legislaţie Nonprofit
Centrul Român de Politici Europene
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Expert Forum
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS)
Fundaţia Agenţia de dezvoltare comunitară "Împreună".
Fundaţia Alături de Voi
Fundaţia PACT
Funky Citizens
Geeks for Democracy
Grupul Civic Iancului
Grupul Civic Iniţiativa Bragadiru
Grupul Civic Iubim Sectorul 3
Grupul de initiativa Callatis Drumul Taberei
Grupul de iniţiativă „Oponenţă Proiect Străpungere - Ciurel - A1”
Grupul de Iniţiativă Civică Floreasca
Grupul de Iniţiativă Civică Tudor Vladimirescu
Grupul de Iniţiativă Flamura
Grupul de Iniţiativă Sala Palatului
Grupul Floreasca Civică
Grupul Luptă pentru Strada Ta
Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România - OPTAR
Policy Center for Roma and Minorities 

---
Marian Ivan
membru cofondator OPTAR