Cristina Nedescu salvează copiii cu autism

Cristina a aplicat pentru prima dată în România terapia ABA chiar pe fiul ei. Băieţelul este acum, după 5 ani de terapie, un copil normal. Cristina a pus bazele unui centru de terapie şi acum ajută şi alţi copii diagnosticaţi cu autism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristina a aflat ce înseamnă autismul din propria sa dramă, aceea de a fi mama unui copil lovit de această afecţiune. Radu, fiul ei care acum are 11 ani, a fost diagnosticat la 2 ani cu autism. În primii ani, Cristina şi soţul ei au făcut cale bătută prin cabinetele specialiştilor fără a găsi vreo modalitate de tratament. Majoritatea specialiştilor i-au recomandat să se obişnuiască cu ideea că nu se poate trata. Cristina nu a abandonat căutările şi a descoperit că în alte ţări Analiza Comportamentală Aplicată (ABA), face adevărate minuni. „Am auzit că există cazuri de recuperare completă în lume. Dacă s-a putut în cazul unuia trebuie să se poată şi în cazul copilului meu, mi-am spus atunci“, povesteşte femeia.

Cristina şi soţul ei au contactat o firmă privată din Anglia şi au plătit mii de euro pentru ca un instructor să vină în România şi să lucreze cu Radu. „Terapia a început când el avea cinci ani, la trei ani după ce fusese diagnosticat. Am pierdut timp preţios, dar chiar şi aşa Radu a avut o evoluţie incredibilă. Acum este un copil absolut normal, merge la şcoală, are prieteni. Memoria sa este vie şi poată să ne explice acum prin ce trecea atunci când era, practic, închis în lumea lui“, explică Cristina. Pentru că terapia ABA a avut un succes atât de mare cu copilul ei, Cristina a decis să deschidă un centru în care să poată fi ajutaţi şi alţi copii. „Din toate părţile ţării am început să primim semnalele familiilor disperate. Unii îşi aduc copiii la centru, la alţii trimitem noi specialişti acasă“, a adăugat ea.

Terapia costă lunar 1.500 de euro

Cristina povesteşte că într-o lună de terapie la centru se cheltuie 1.500 de euro pentru fiecare copil. Banii vin de la sponsori şi de la părinţi, dar nimic de la statul român. Sunt şi părinţi care renunţă pentru că nu-şi permit costurile. Ea a mai spus că autismul a devenit o afecţiune din ce în ce mai frecventă, ajungându-se la o frecvenţă de 1 la 160 de nou-născuţi. „Nimeni nu ştie care este cauza şi nici de ce creşte numărul de cazuri. Majoritatea sunt băieţi, raportul fiind de 4-5 băieţi la o fată. Există un echilibru totuşi, băieţii se recuperează mai repede, un aspect de asemenea inexplicabil“, mai spune Cristina. „Dacă nu urmează terapie ei nu evoluează social, nu învaţă practic nimic, astfel că 75% din copiii cu autism şi care nu urmează terapie vor suferi şi un handicap mintal“, avertizează femeia.

Întrebări şi răspunsuri

Ce este autismul şi care sunt simptomele lui?

Autismul înseamnă scăderea sau lipsa capacităţii de a interacţiona social şi de a comunica, toate acestea ducând la izolare. Un copil cu autism are vorbire redusă şi limbaj sărac, nu interacţionează cu cei din jur, nu poate copia mişcările altora, nu se poate orienta când este strigat pe nume, nu poate arăta obiecte la cerere, are preocupări ciudate şi nu pune întrebări.

În ce constă terapia ABA?

Analiza Comportamentală Aplicată înseamnă să lucrezi cu fiecare copil timp de 40 de ore pe săptămână, vreme de 2-3 ani. Copilul învaţă să înveţe, să se raporteze la lumea înconjurătoare. Important este ca părinţii să aibă răbdare şi să înveţe şi ei cum trebuie să lucreze cu copilul. Eu sunt o autodidactă, nu am studii în domeniu, dar pot să spun că la noi la centru am făcut minuni.

Ce-i place

„Îmi place să trăiesc frumos, să învăţ mereu câte ceva, să călătoresc. De asemenea, îmi mai place să lucrez cu copiii diagnosticaţi cu autism. Psihoterapia s-a transformat din necesitate în pasiune. Sunt foarte fericită când văd primele ameliorări în starea unui copil“, spune Cristina.

Ce nu-i place

„Nu suport minciuna şi prostia. Mă deranjează foarte mult tendinţa unor persoane de a pune etichete, de a judeca în grabă, fără a ştii despre ce este vorba. Mă refer aici şi la autism. Nu este o boală, ci un alt fel de a vedea lumea“, mai spune femeia.

PROFIL

Născută: 25 mai 1969, Mediaş
Studii: Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti
Profesie: Este fizician
Ocupaţie: Unic acţionar şi manager al locurilor de joacă BooBoo
Familie: Are doi copii, Radu (11 ani) şi Andrei (17 ani)

citeste totul despre: