Credincioşii s-au înghesuit la bisericile din Bucureşti de ziua Sfintei Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Bisericile din Bucureşti au fost luate cu asalt de ziua Sfintei Parascheva. Oamenii au aşteptat minute în şir să intre în biserici sau să ajungă în faţa mulţimii, în locurile special amenajate pentru aprinderea lumânărilor. Credincioşii s-au înghesuit, s-au rugat şi au luat parte la slujbele ţinute în lăcaşurile de cult bucureştene.

Mitropolia, punctul zero

Sute de credincioşi au venit încă de la primele orele ale dimineţii pe Dealul Mitropoliei, aici unde înarmaţi cu lumânări au intrat rând pe rând în biserică, au făcut rugăciuni şi au aprins lumânări de ziua Sfintei Parascheva. „Pentru că este o sărbătoare aşa de importantă am zis să vin aici, la Mitropolie, să aprind o lumânare, să mă rog pentru sănătatea familiei. Am ajuns mai târziu că îmi era frică să nu fie aglomeraţie mare. Am intrat imediat“, spune o credincioasă din Capitală.

La câţiva paşi de aceasta, în zona special amenajată pentru aprinderea lumânărilor se odihneşte o femeie trecută de primă tinereţe. Aceasta stă pe un scaun şi aşteaptă ca cei care vin să se roage să îi dea bani de mâncare. 

image

FOTO Eduard Enea

„Nu lucrez aici (n.r. – la Patriarhie), dar vin mai mereu şi am grijă de lumânări. Mă rog şi eu, mai primesc bani“, spune bătrâna. O femeie de vreo 40 de ani cu părul acoperit de un batic închis la culoare aprinde o lumânare, se închină şi pleacă dintre ceilalţi credincioşi. „Vin aici de câte ori pot, nu doar la sărbători. Cu atât mai mult am zis să vin astăzi de ziua Sfintei“, spune femeia.

BOR: Din acest motiv facem Catedrala Neamului

Pentru că şi în acest an o mulţime de oameni au venit să se roage şi să aprindă o lumânare la Mitropolia din Bucureşti, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Constantin Stoica, a precizat că acesta este unul dintre motivele ridicării Catedralei Mântuirii Neamului. „Vedeţi de ce avem nevoie de o Caterdrală a Neamului? Sunt foarte mulţi credincioşi care vin aici mereu să se roage şi la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, apărătorul Bucureştiului“, a declarat reprezentantul BOR.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite