Circ total: Şedinţă de Halloween la Consiliul General al Primăriei Bucureşti. Ce legi horror au votat consilierii primăriei miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaţă, paranormal şi mult absurd astăzi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Afectaţi, pare-se de vraja Halloween-ului, aleşii din consiliul Primăriei Municipale au avut două hotărâri care sfidează orice fir al logicii.

În luna mai a acestui an, Sorin Oprescu, primarul general al Bucureştiului, i-a înmânat Majestăţii Sale Placheta "Piaţeta Regelui" şi a promis că la intersecţia dintre strada Ion Mincu şi şoseaua Kiseleff, va fi montat un bust al regelui Mihai I, care va fi gata până pe 25 octombrie.

Până acum o lună, nimic nu s-a întâmplat în această direcţie, iar lucrările au început abia în urmă cu o lună. În grabă, cei responsabili cu relizarea şi amplasarea statuii au reuşit să termine lucrarea în noaptea zilei de 24 octombrie, cu o zi înaintea aniversării regelui. Astfel, Sorin Oprescu a putut dezveli statuia cu pricina, chiar de ziua Majestăţii Sale, care a participat la ceremonie.

Ce vrăji a mai făcut Oprescu

Astăzi, la o săptămână de la dezvelirea bustului, consilierii primăriei Capitalei au aprobat proiectul de hotărâre care vizează achiziţionarea operei de artă amplasate deja în Piaţeta Regelui din Bucureşti contra sunei de aproximativ 100.000 euro.

Totodată, prin acelaşi proiect, a fost aprobată majorarea bugetului Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic  cu 219.000 lei.- instituţia subordonată municipalităţii care va cumpăra lucrarea.

Potrivit proiectului de hotărâre, monumentul “va fi” realizat din bronz, de către artistul Valentin Tănase, membru al Uniunii Artiştilor Plastici.
Creaţia “va fi” cumpărată de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, direct de la autor, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ.
Mai mult, proiectul de amenajare a piaţetei a venit abia miercuri la Comisia de Urbanism de pe lângă Primăria Capitalei pentru a obţine avizul de urbanism, cerut de lege. Puşi în faţa faptului împlinit, deşi au criticat proiectul, arhitecţii au fost obligaţi să-l avizeze.

După ce au stabilit că vor da aproximativ 100.000 de euro pentru statuia pe care deja o aveau, consilierii au trecut la un alt “punct fierbinte” al şedinţei.

Gratis… Sau reducere…. Măcar un loc de parcare?

Mai întâi, consilierii au aprobat, la propunerea consilierului PSD Victor Stan introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a unui proiect de hotărâre, potrivit căruia vor avea acces gratuit la evenimentele desfăşurate pe Arena Naţională.

Un număr de 44 dintre cei 47 de consilieri prezenţi la şedinţă au votat pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectului, fiind înregistrate trei abţineri şi nici un vot împotrivă.

Apoi, a venit momentul în care au dezbătut acest nou proiect. Surpriză! Spre dezamăgirea profundă a consilierului Stan, proiectul a fost respins, prin vot, la sfârşitul şedinţei CGMB de miercuri.

Consilierul PSD a precizat că, prin proiect, se dorea ca toţi cei 55 de consilieri municipali să aibă "acces în baza unui tichet" la evenimentele organizate pe Arena Naţională, precizând că nu se intenţiona neapărat obţinerea gratuităţii, ci eventual "a unui preţ redus la anumite meciuri", în principal fiind urmărit accesul cu maşina în incinta stadionului.

"Eu am fost personal la meciul România-Olanda şi nu am avut acces cu maşina, din cauza firmelor de pază", a mai spus Victor Stan, care a precizat că, deşi raportul de specialitate al proiectului a fost semnat de 27 de consilieri, în final proiectul nu a fost adoptat.

"Este vorba despre o contradicţie şi dăm dovadă de ipocrizie", a concluzionat  Stan, după votul negativ dat proiectului, dezamăgit că îşi va parca maşina pe stradă şi data viitoare.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite