Bucureştiul a clocotit vineri la aproape 50 de grade Celsius. Cum arată oraşul prin camera cu termoviziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştiul a clocotit astăzi şi la orele prânzului temperaturile au fost extrem de ridicate. Reporterii „Adevărul“ au măsurat temperatura aerului cu ajutorul unei camere cu termiviziune.

Cele mai fierbinţi puncte din oraş au fost, astăzi, marile intersecţii acolo unde traficul a fost intens, iar asfaltul s-a încins foarte tare. Camera cu termoviziune a indicat, la ora 12.00, în faţa Casei Poporului aproape 50 de grade Celsius. 

De asemenea, capotele şi roţile maşinilor indicau temperaturi uriaşe care ajungeau la aproape 60 de grade Celsius. 

image
image

Cele mai căutate au fost astăzi piscinele din Bucureşti, aici unde temperaturile au fost mult mai mici, în unele cazuri sub 30 de grade Celsius. 

image

La pădurile de la marginea Bucureştiului, la orele prânzului, temperaturile erau ceva mai modeste. 

image

Corturi anti-caniculă pe străzile oraşului

Primăria Capitalei a instalat în marile intersecţii din Bucureşti 20 de corturi anti-caniculă. În fiecare cort există un asistem medical care este gata să intervină în caz de nevoie şi să le acorde bucureştenilor primul ajutor. De asemenea, în fiecare cort sunt disponibile medicamente, apă rece şi aer condiţionat, toate fiind oferite gratuit. 

Corturile anti-caniculă au fost instalate în următoarele zone din oraş: Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Dristor (în zona metroului), Parcul Carol, Piaţa 11 iunie, Parcul Cişmigiu, Piaţa Universităţii, Piaţa Obor. 

Sfaturi de la medici

Pe timpul caniculei, medicii recomandă să evitaţi să ieşiti din casă la orele de vârf, să vă hidrataţi corespunzător şi să purtaţi haine deschise la culoare. Mai mult decât atât, trebuie să aveţi capul acoperit. 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite