Republica Moldova: Suntem prea săraci să ne aducem morţii acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul neînsufleţit al unei moldovence însărcinate, care a decedat în Canada, nu poate fi transportat în ţară pentru că familia nu dispune de suma de 11.000 de euro. Autorităţile canadiene nu pot oferi ajutor, chiar dacă rudele femeii au acceptat ca organele victimei să fie donate pentru salvarea altor vieţi.

Visele Snejanei Rusnac (28 de ani) au început să prindă contur după ce a emigrat împreună cu iubitul în Canada, în 2010. Îşi dorea o viaţă îndestulată, să se căsătorească şi să devină mamă. Ajunsă peste ocean, tânăra, originară din localitatea Sângera din municipiul Chişinău, s-a angajat în calitate de educatoare şi a început să adune bani pentru nuntă.


În curând a rămas însărcinată, fapt care, pe lângă fericire, i-a adus şi multă suferinţă. La şapte săptămâni de sarcină, femeia s-a îmbolnăvit de tromboză, o maladie genetică ce provoacă blocarea vaselor sangvine cu cheaguri de sânge

. Viitoarea mămică a fost internată la Spitalul de Neurologie din Montreal, unde medicii s-au luptat să o salveze, dar fără succes. „Pacienta s-a aflat mai multe zile în moarte cerebrală. Creierul ei nu funcţiona. Sarcina i-a îngroşat şi mai mult sângele, care se urca spre creier, dar nu se întorcea spre plămâni", ne-a explicat Naomi Nicula, asistenta care a îngrijit de Snejana.


ORGANELE, DONATE PENTRU CANADIENI


La solicitarea medicilor canadieni, rudele Snejanei şi-au dat consimţământul să-i fie prelevate organele sănătoase pentru a fi transplantate altor oameni.


„Ne-am sfătuit cu preoţii din Moldova, care ne-au spus că este un păcat, dar, dacă acest lucru va salva viaţa altor pacienţi, e bine să acceptăm", a declarat Olesea Josan, sora tinerei decedate.

„M-am gândit că, dacă fata mea nu mai este, măcar inima ei sau plămânii să poată salva vieţile altor oameni. Astfel va continua să trăiască prin altcineva", spune răpusă de durere Emilia, mama fetei.


Acum rudele Snejanei au o singură dorinţă: să o aducă în Moldova, pentru a o înmormânta creştineşte, printre ai săi. Transportarea cadavrului costă 11.000 de euro, o sumă mult peste posibilităţile financiare ale familiei. Potrivit legislaţiei, statul poate achita doar jumătate din cheltuieli

„În acest caz suma este însă prea mare, nu ştiu dacă vom putea aloca atâta. Niciodată n-am avut solicitări ce ar viza cetăţeni decedaţi tocmai în Canada", a declarat Anatol Bagrin, directorul Fondului republican de susţinere socială. Rudele au solicitat sprijinul asociaţiilor de moldoveni din Montreal. Oamenii care vor să ajute această familie ne pot contacta la redacţie.



Ajutor de la stat


Ajutorul financiar pentru transportarea cadavrelor moldovenilor decedaţi peste hotare este acordat sub formă de compensaţie, după ce sicriul a ajuns în Moldova. Ca să recupereze jumătate din suma cheltuită, rudele trebuie să prezinte la Ministerul Muncii documentele ce confirmă transportarea.

Anul trecut, cu suportul Fondului republican de susţinere socială, au fost aduse în ţară corpurile neînsufleţite a 107 cetăţeni moldoveni. În acest scop, au fost cheltuite 1,4 milioane de lei. Cei mai mulţi defuncţi au fost aduşi din Rusia - 87.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite