Liga Tineretului rus a protestat împotriva implicării NATO în rezolvarea conflictului transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de reprezentanţi ai Ligii Tineretului Rus au manifestat astăzi în faţa Centrului de Documentare a Nato din Chişinău, atenţionând asupra „pericolului“ pe care-l reprezintă ajutorul NATO la reglementarea conflictului transnistrean.

Protestatarii susţin că implicarea NATO în soluţionarea diferendului transnistrean ar fi analogică implicării în conflictele din fosta Iugoslavie sau Libia. „Pericolul este unul eminent în cazul implicării blocului militar NATO în problemele interne ale Moldovei. Acolo unde este NATO, acolo peste tot este sânge. Aşa zisa intervenţie pacificatoare a NATO în problema transnistreană ar atrage după sine apariţia mai multor probleme. Nu vrem să fim o a doua Iugoslavie, a declarat Ana Poştari, membră a Ligii Tineretului Rus, citată de Info-Prim.

Protestatarii au scandat lozincile: „Nu vrem NATO", „Fără implicarea NATO", „NATO este mai rău ca gestapo".

Reacţia vine în urma declaraţiei reprezentanţilor blocului NATO, conform căreia organizaţia ar susţine rezolvarea diferendului transnistrean prim implicarea nemijlocită în soluţionarea conflictului, susţin membrii Ligii Tineretului Rus.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite