„Biblia“ E-urilor bune de mâncat, dar nu prea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova ar putea avea, în sfârșit, o listă a aditivilor permişi pentru utilizare în industria alimentară. Documentul conține însă și substanţe toxice, interzise în mai multe ţări.

Coloranţi, conservanţi, antioxidanţi, stabilizatori, emulgatori, potenţiatori de aromă... Sunt substanţe chimice ce fac parte din meniul nostru zilnic. Le mâncăm servite pe tavă de producători fără să ne întrebăm măcar ce efecte pot avea în organismul nostru. Autorităţile au decis să facă puţină lumină. Ministerul Sănătăţii a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern, care stabileşte ce aditivi pot fi utilizaţi în industria alimentară, ce produse de larg consum nu pot conţine chimicale şi care este modalitatea de etichetare a mărfurilor cu E-uri. Dacă va fi aprobat de cabinetul de miniştri, acesta va fi primul document care prevede reguli clare în acest domeniu.

Specialştii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică, care au lucrat la această iniţiativă, atenţionează că, utilizate în doze maxime, E-urile dăunează grav sănătăţii, chiar dacă, spun tot ei, nu există nicio statistică a numărului reacţiilor adverse asociate cu produsele alimentare ce conţin aditivi alimentari supra-limită.

„Lista face parte din noua legislaţie pe care o pregătim pentru a deschide Agenţia de Siguranţă a Alimentelor, care va fi subordonată Ministerului Agriculturii. Până la Anul Nou, noua structură va fi funcţională", precizează şi Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Niciun produs fără aditivi

Totuşi, pe lângă ideea nobilă de a proteja consumatorii, autorii dau undă verde şi substanţelor despre care se vorbeşte că ar fi extrem de periculoase pentru sănătate şi care, tocmai din acest motiv, au fost interzise în mai multe ţări. Spre exemplu, E123, E 621, E 320, E 251, E 252 figurează, deopotrivă, şi în proiectul Ministerului Sănătăţii, şi în „listele negre" cu aditivi cancerigeni şi cu efecte neurotoxice.

Experţii spun însă că în zilele noastre este practic imposibil să găseşti ceva de mâncare în comerţ fără E-uri. „Nu doar dulciurile sau băuturile răcoritoare conţin conservanţi, ci şi fructele şi legumele. Aditivii sunt folosiţi masiv pentru a da produselor culoare, aromă, consistenţă sau pentru a le face rezistente la transportare", explică medicul nutriţionist Lucreţia Catană, şefa secţiei de terapie numărul 2 al Spitalului Cancelariei de Stat.

Dăunătoare în doze mari

Nu acesta este, totuşi, marele pericol, ci dozele de otravă care sunt injectate în alimente. 3,2% din produsele verificate de specialiştii de la Centrul de Sănătate Publică în 2010 depăşeau dozele maxim admise de aditivi, procentul fiind în creştere faţă de 2009.

„În industria alimentară sunt utilizate masiv substanţe periculoase, considerate cancerigene. Spre exemplu, formalina, folosită la mezeluri, este foarte toxică. De aceea, este nevoie de o lege care să stabilească anumite reguli de utilizare", mai spune doctorul. Totodată, specialista ne îndeamnă să fim atenţi la etichete şi să evităm produsele care conţin mai mult de trei E-uri.

Pericol pentru copiii mici

Potrivit regulamentului sanitar, este interzisă utilizarea aditivilor în mâncarea pentru sugari şi copii de vârstă mică, în alimentele dietetice şi în produsele pe bază de cereale. Conţinutul de E-uri trebuie să fie indicat pe etichetă în limba de stat, într-o formă lizibilă şi pe înţelesul cumpărătorilor. Produsele cu anumiţi coloranţi vor fi însoţite de informaţia că acestea „pot afecta negativ activitatea şi atenţia copiilor". Consumul aditivilor în cantităţi mari poate provoca alergii, oboseală, greţuri, dureri de cap, boli cardiovasculare şi chiar cancer.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite