Proiectul de lege privind votul uninominal a fost înregistrat în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa legislativă care prevede trecerea la un sistem electoral prin vot majoritar pe circumscripţii uninominale a fost înregistrată în Parlament. Proiectul de lege prevede modificări şi completări la Codul Electoral şi la Legea despre statutul deputatului.

Documentul va fi trimis spre expertiză Comisiei de la Veneţia. Totodată, va fi supus dezbaterilor publice. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Andrian Candu a spus că proiectul nu va fi propus spre vot în plenul Parlamentului fără o expertiză a Comisiei de la Veneţia şi fără dezbateri publice cu toată societate. Proiectul de lege vine să modifice sistemul electoral al Republicii Moldova în cazul alegerilor parlamentare. Se propune trecerea de la un sistem electoral cu reprezentare proporţională pe liste de partid la un sistem prin vot majoritar pe circumscripţii uninominale. În prezent, cei 101 de deputaţi se aleg în bază de liste de partid, într-o singură circumscripţie naţională. Potrivit proiectului nou, urmează să fie constituite 101 circumscripţii electorale, respectiv câte un deputat va fi ales din fiecare circumscripţie.

În diasporă circumscripţiile vor fi deschise în baza informaţiilor despre repartizarea teritorială şi numărul cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare. Totodată, se propune constituirea circumscripţiilor în stânga Nistrului, însă, potrivit lui Andrian Candu, alegeri parlamentare în stânga Nistrului nu vor fi organizate cât timp nu vor fi asigurate şi respectate toate normele legislative şi de drept în domeniul electoral.

Andrian Candu a spus că de validarea sau retragerea mandatului vor fi responsabile Comisia Electorală Centrală şi Curtea Constituţională. Deputatul ales nu va putea fi revocat din funcţie în primul şi ultimul an de activitate. Revocarea mandatului de deputat se va face prin referendum local în circumscripţia care l-a ales, dacă acest lucru este solicitat de 50% din votanţii deputatului, plus unul.

Pentru a putea înainta candidatura este nevoie de nu mai puţin de o mie de semnături şi nu mai mult de două mii de semnături. Totodată candidaţii vor trebui să depună un set de acte, printre care şi cazierul de integritate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite