Onoare multă, demnitate puţină
0
De trei ani, şapte ONG-uri reunite în Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat, care la alegerile din 2010 au monitorizat integritatea candidaţilor la fotoliile de deputat, sunt târâite prin procese de judecată.
În 2009, organizaţiile reunite în Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC), s-au avântat să monitorizeze după un şir de criterii de integritate candidaţii de pe listele electorale ale partidelor înscrise în cursa pentru Parlament. ONG-urile îşi propuneau să ofere cetăţenilor o informaţie amplă despre cei care aspiră la o funcţie publică, dar şi să facă presiuni asupra partidelor ca să-şi cureţe listele de oameni compromişi, promovând în Parlament persoane integre, cu imaginea nepătată.
Pretendenţii au fost monitorizaţi atât în cele două scrutine din 2009, cât şi la anticipatele din 2010. Jurnaliştii de investigaţie au analizat candidaţii din listele partidelor cu şanse reale de a accede în Legislativ, în baza a şapte criterii: declararea averii şi corespunderea acesteia cu proprietăţile real deţinute; utilizarea resurselor administrative în folos personal sau de partid; administrarea defectuasă a funcţiilor publice şi private pe care le-au deţinut candidaţii până la lansarea în politică.
La baza monitorizării au stat exclusiv surse deschise, în special documente publice, cum ar fi rapoartele Curţii de Conturi, rezultatele verificărilor efectuate de alte organe de control, hotărâri de judecată, dar şi materialele de presă.
Buletinele cu informaţiile despre candidaţi au fost interzise
În 2009, ICPC a reuşit să facă publice listele cu persoanele compromise şi să distribuie cetăţenilor buletinele cu informaţia despre candidaţii care nu întruneau criteriile de integritate. În 2010 însă campania desfăşurată de societatea civilă a scos la iveală o problemă ce ţine de percepţia celor monitorizaţi. Mai mulţi politicieni, în loc să tolereze critica, mai ales în campaniile electorale, s-au năpustit asupra celor care au scos la suprafaţă detalii mai puţin cunoscute despre cei care aspirau la o funcţie publică.
Mai întâi, ICPC a fost împiedicată să distribuie broşura „Cunoaşte-şi candidatul!“ cu lista pretendenţilor compromişi. Înainte de alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, urmare a plângerilor depuse în instanţă contra ICPC de Alexandru Oleinic, Partidul Democrat şi Partidului Comuniştilor, care au cerut să fie interzisă distribuirea broşurii, Judecătoria Centru din Chişinău a pus sechestru pe tot tirajul.
Magistraţii au reacţionat surpinzător de repede la cererea demnitarilor. Bunăoară, prima încheiere care interzicea distribuirea informaţiei despre Oleinic a fost emisă fără ca judecătoarea să înţeleagă că ICPC este o initativă neformală, nu o entitate juridică.
ICPC a calificat deciziile drept neîntemeiate şi disproporţionate, considerând că acestea încalcă libertatea de exprimare şi dreptul de acces la informaţie, iar acţiunile politicienilor şi ale partidelor - drept un atac la democraţie, prin care a fost încălcat dreptul cetăţeanului la un vot conştient, fiind afectat şi caracterul liber şi corect al alegerilor. La 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Chişinău a casat decizia Judecătoriei Centru din Chişinău prin care a fost interzisă difuzarea buletinului „Cunoaşte-ţi candidatul!“.
Ulterior, printr-o decizie a Curţii de Apel, a fost ridicat sechestrul de pe stocul de buletine. Însă distribuirea broşurei n-a mai fost posibilă şi nici nu avea rost, deoarece alegerile avuseseră deja loc, pe 28 noiembrie 2010.
Pelerinaj prin instanţele de judecată
După scrutinul din noiembrie 2010, ICPC a avut de înfruntat patru procese de judecată. Asta chiar dacă exista un precedent: ICPC obţinuse câştig de cauză într-un proces intentat după alegerile din 2009 de către Ion Prisăcari, candidat pe listele Partidului Social Democrat (PSD). De data aceasta, lucrurile au luat o altă întorsătură.
Avocaţii şi reprezentanţii ICPC umblă şi astazi, la trei ani de la anticipate, la procesele intentate la cererea demnitarilor supăraţi că au încăput în „lista neagră“. ICPC a trebuit să înfrunte în instanţă un candidat AMN şi altul PL, precum şi două formaţiuni: PCRM şi PD. Până acum au avut loc zeci de şedinţe de judecată, unde membrii societăţii civile trebuiau să-şi apere dreptul la libera exprimare de care au făcut uz în campania electorală, pentru a furniza alegătorilor mai multă informaţie şi pentru a împiedica persoanele cu probleme de integritate să acceadă în forul legislativ.
Practică judiciară neuniformă
ICPC a constatat o practică judiciară neuniformă în dosare similare privind protejarea dreptului la libera exprimare a presei şi societăţii civile înainte de scrutinele parlamentare. În pofida caracterului similar al dosarelor, soluţiile oferite de instanţele de judecată au fost diferite. Aceasta, în pofida obligaţiei statelor părţi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de a organiza alegeri libere „în condiţii ce asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ“.
De exemplu, în instanţa de fond, ICPC a obţinut câştig de cauză în procesele intentate de candidatul AMN Alexandru Oleinic, candidatul PL Ştefan Urâtu şi concurentul electoral PCRM, dar a pierdut în procesul intentat de PD. Totodată, Curtea de Apel Chişinău, care în ianuarie 2011 a anulat interdicţia primei instanţe privind difuzarea informaţiei referitoare la Alexandru Oleinic din buletinul „Cunoaşte-ţi candidatul!“, în aprilie 2012 a constatat lezarea onoarei şi demnităţii lui Oleinic, dându-i parţial câştig de cauză.
Cazul Alexandru Oleinic
Alexandru Oleinic a candidat în cele trei scrutine din 2009 şi 2010 pe listele AMN, formaţiune care, după ultimele alegeri, n-a intrat în Parlament. În perioada 2009-2010, a fost ministru al Tehnologiilor Informaţionale în Guvernul Filat. Numele său a figurat în listele întocmite de ICPC la toate cele trei scrutine. Oficialul însă a reacţionat doar după ce a fost făcută publică lista din 2010, deşi textul, practic, rămăsese neshimbat.
În buletinul „Cunoaşte-ţi candidatul!“ despre Alexandru Oleinic se menţiona: „Aflându-se la conducerea SA Monolit din Soroca, a contribuit la efectuarea unui şir de tranzacţii în urma cărora, potrivit Curţii de Conturi, a fost înstrăinată neîntemeiat şi nelegitim o parte din patrimoniul societăţii pe acţiuni. Numele lui Oleinic (pe atunci director general al Departamentului de Administrare şi Privatizare a Proprietăţii de Stat) figurează în mai multe hotărâri ale Curţii de Conturi privind privatizarea cu încălcări a patrimoniului public“.
În instanţă, Oleinic a cerut de la organizaţiile care formează ICPC despăgubiri morale de tocmai două milioane de lei. Oficialul declarase public că va dona banii sinistraţilor de la Cotul Morii, care au avut de suferit în timpul inundaţiilor din 2010. Când s-a văzut nevoit să achite taxa de stat, el a micşorat însă suma despăgubirilor pretinse până la 100.000 de lei. Nu ştim dacă oficialul a făcut totuşi donaţii către sinistraţi.
Chiar dacă Judecătoria Centru a respins ca fiind nefondată acţiunea lui Alexandru Oleinic, Curtea de Apel a emis o nouă hotărâre prin care a respins pretenţiile materiale ale reclamantului, dar a constatat că informaţia răspândită de ICPC despre el „nu corespunde realităţii“. Şi asta deşi ICPC a făcut referire exclusiv la documente oficiale ale unei instituţii publice – Curtea de Conturi.
Ajunsă la CSJ, cauza pornită de Oleinic împotriva ICPC a fost returnată instanţei de apel pentru „rejudecare şi emiterea unei hotărâri întemeiate şi legale“. La 3 aprilie, Curtea de Apel a scos de pe rol cererea lui Alexandru Oleinic, pe motiv de nerespectare a procedurii. În prezent, Alexandru Oleinic este co-preşedinte al unei formaţiuni noi – Partidul Popular.
Cazul Ştefan Urâtu
Cel de al doilea candidat care a atacat ICPC în judecată a fost Ştefan Urâtu, înscris în cursa electorală pe listele PL. Ştefan Urâtu este actualmente vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale. Fostul activist pentru drepturile omului a intrat în „lista neagră“ din cauza că, la 18 noiembrie 2007, pe când era preşedinte al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM), organizaţia a fost exclusă din Federaţia Internaţională Helsinki pe motiv că discredita şi prejudicia imaginea acesteia.
Ştefan Urâtu a calificat informaţiile din broşură drept defăimătoare, care i-ar fi prejudiciat imaginea şi reputaţia profesională. În instanţă, însă, au fost aduse mai multe probe în favoarea ICPC. Unele le putem desprinde chiar din decizia Curţii de Apel Chişinău din 6 decembrie 2012. De exemplu, din corespondenţa dintre Comitetul Helsinki din Suedia, semnată de secretarul general Robert Hardh, şi Ştefan Urâtu.
Astfel, aflăm că la 20 noiembrie 2005, în hotelul Astoria din Budapesta, Ştefan Urâtu i-a dat lui Robert Hardh
o hârtie împachetată, menţionând că e o scrisoare pe care trebuie să o citească mai târziu în cameră. Robert Hardh afirmă că în plic se aflau 2.000 de euro. El i-a întors plicul lui Urâtu, calificând gestul drept o tentativă de mituire pentru a se asigura de susţinerea financiară din partea Comitetului Helsinki din Suedia. În urma acestui incident, Robert Hardh a reziliat contractul cu Comitetul Helsinki din Moldova.
În aceeaşi corespondenţă, mai regăsim un mesaj ce merită atenţia. Robert Hardh spune că Ştefan Urâtu şi-ar fi explicat gestul prin faptul că aceştia ar fi banii care i-au fost furaţi în 1999, pe când se afla la Praga (!). Hardh ţine să precizeze că sustragerea portmoneului nu are nicio legătură cu banii transmişi în plic de câtre Urâtu. La 13 martie 2006, Hardh scrie că în urma auditului au fost stabilite nereguli financiare în activitate CHDOM.
Ştefan Urâtu a pierdut procesul cu ICPC atât în instanţa de fond, cât şi la Curtea de Apel. Decizia Curţii de Apel a devenit definitivă în luna trecută, întrucât oficialul nu a mai atacat decizia în instanţa superioară.
Cazul PCRM
Formaţiunea condusă de Vladimir Voronin a intrat în listele ICPC cu cei mai mulţi candidaţi consideraţi incompatibili cu funcţia de deputat: 30 la alegerile din 5 aprilie 2009, 28 la cele din 29 iulie 2009 şi 22 la scrutinul din 28 noiembrie 2010. În 2009, PCRM s-a rezumat doar la nişte învinuiri publice aduse ICPC, iar în 2010 s-a plâns în instanţă.
Comuniştii au calificat iniţiativa civică drept una „de discreditare a PCRM în plină campanie electorală“ şi au acuzat ONG-urile de încălcarea prezumţiei nevinovăţiei, întrucât „învinuirile aduse candidaţilor nu sunt confirmate prin nicio hotărâre definitivă a instanţei de judecată“. PCRM a pierdut procesul cu ICPC în instanţa de fond şi la Curtea de Apel. În recursul depus la CSJ, formaţiunea menţionează că instanţa de apel şi cea de fond ar fi „aplicat eronat Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea discursului politic în media“.
Cazul Partidului Democrat
Altfel însă s-au derulat lucrurile în procesul pornit de PD împotriva ICPC, deşi cauzele sunt similare cu cele din cazurile PCRM, Oleinic şi Urâtu. PD a avut constant la toate cele trei scrutine electorale câte doi candidaţi în „listele negre“. Cei doi pretendenţi cu probleme de la anticipatele din 2010 au fost Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al partidului, şi Petru Axenti, fost director la SA CET-Nord. Cei doi erau vizaţi pentru trafic de influenţă şi gestionare frauduloasă a banilor publici. În procesele de judecată, formaţiunea l-a apărat doar pe Dumitru Diacov.
În broşura „Cunoaşte-ţi candidatul!“ despre Dumitru Diacov se menţiona: „Potrivit declaraţiilor lui Nicolae Alexei, fostul şef al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei (DCCOC), în 1999, Dumitru Diacov ar fi exercitat infuenţă asupra colaboratorilor DCCOC în vederea nedivulgării pentru presă a informaţiilor despre implicarea fiicei sale într-un caz de contrabandă cu ţigări. Presa a scris că în 2009 Diacov, în calitatea sa de deputat, a încercat să infuenţeze deciziile organelor de drept în cazul unui primar din raionul Rezina“.
Constatările au fost preluate din declaraţiile anterioare ale unor persoane publice, documentul unei autorităţi publice şi relatările din presă, toate fiind răspândite anterior de mass-media, informaţia fiind de interes public. Cu toate că au existat suficiente dovezi care au stat la baza alcătuirii profilului lui Dumitru Diacov, instanţa de fond şi Curtea de Apel au dat câştig de cauză PD.
Magistraţii au interpretat eronat legea
„Judecătoria Centru nici măcar nu şi-a motivat hotărârea, iar Curea de Apel Chişinău a adoptat decizia în favoarea PD fără vreun temei probatoriu. Mai mult, Curtea de Apel a intepretat eronat Legea privind libertatea de exprimare. Or, nicio exigenţă legală stabilită în această lege nu trebuie interpretată în sensul că ar putea prevala asupra dreptului publicului de a primi informaţii de interes public“, precizează Galina Bostan, preşedinta CAPC, care apără în instanţă interesel ICPC.
Iată, bunăoară, cum au argumentat magistraţii Curţii de Apel decizia din 13 noiembrie 2012: „În şedinţa de judecată, cu certitudine s-a stabilit că prin difuzarea broşurii date, s-a răspândit o informaţie defăimătoare în privinţa candidatului Dumitru Diacov din lista PD şi anume s-au redat nişte fapte false, ce nu corespund realităţii. Pârâţii în şedinţa de judecată n-au demonstrat şi nu au adus probe ce ar confirma faptele expuse în broşură.
Colegiul civil consideră că instanţa de fond corect a stabilit informaţiile date ca fiind defăimătoare..., mai mult ca atât, această broşură a fost lansată cu puţin înainte de ziua alegerilor şi putea să influenţeze alegerile“. Şi asta, în pofida faptului că în procesul de judecată s-a demonstrat că „informaţia nu este defăimătoare, informaţia constituie o judecată de valoare ce se bazează pe un substrat factologic suficient şi că informaţia răspândită este de interes public“.
„Potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare, defăimare constituie răspândirea informaţiei false ce lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. Prin urmare, nu e suficient ca informaţia doar să lezeze onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. În mod necesar, informaţia trebuie să fie FALSĂ“, a precizat Galina Bostan.
„Informaţia răspândită este de interes public“
Amintim că alegaţiile din profilul lui Dumitru Diacov se bazează pe un interviu cu fostul şef al DCCOC, generalul Nicolae Alexei, publicat în ziarul „Flux“ la 5 noiembrie 1999; copia scrisorii Parlamentului FPD-6 nr.3 din 23 ianuarie 2009 semnată de Dumitru Diacov; articolul „Un primar condamnat penal nu poate fi eliberat din funcţie“ publicat în săptămânalul „Cuvântul“ la 10 iulie 2009.
„Având în vedere contextul electoral al răspândirii informaţiei şi interesul publicului pentru cunoaşterea candidaţilor pe care urmau să-i voteze, este în afara oricărui dubiu că informaţia răspândită despre candidatul PD este de interes public“, susţine avocata Galina Bostan. Potrivit ei, „soluţiile date de către instanţele judecătoreşti naţionale pe acest caz „încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în special dreptul la libertate de exprimare.
Astfel, admiterea chiar şi parţială a acţiunii PD este în contradicţie cu art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care defineşte libertatea de exprimare“. În prezent, cauza PD împotriva ICPC se află la CSJ.
Hotărârile Curţii de Conturi, neluate în seamă
Atât Partidul Comuniştilor, cât şi avocaţii lui Alexandru Oleinic au tot pedalat pe faptul că informaţiile din rapoartele Curţii de Conturi utilizate la alcătuirea profilurilor despre candidaţii compromişi nu ar putea servi drept motiv pentru a-i considera cu integritatea afectată. Majoritatea celor numele cărora au vost vizate în hotărârile CC se conisderă nevinovaţi, deoarece procurorii nu au pornit urmărirea penală şi nu au existat procese de judecată care să le constate vinovăţia. Hotărârile CC sunt documente oficiale care până în prezent sunt publice. Conform procedurii CC, autoritatea care a fost verificată de auditori este în drept să conteste raportul CC până la publicarea lui, iar controlorii, dacă primesc dovezi convingătoare, sunt în drept să modifice şi să înlăture prevederile la care au făcut referinţă. În cazul Oleinic, dar şi a câtorva candidaţi de pe lista PCRM care au deţinut funcţii publice, fie nu au fost prezentate probele necesare, fie cele prezentate nu au fost convingătoare. Faptul că procuratura nu porneşte dosare în baza rezultatelor controalelor CC este o problemă despre care se discută de mai mult timp.
Controlul publicului asupra personalităţilor politice
În deciziile CEDO există mai multe referinţe cu privire la libertatea de exprimare, mai ales în perioadele electorale. “Alegerile libere şi libertatea de expresie, în special libertatea dezbaterilor politice formează împreună temelia oricărui sistem democratic. Cele două drepturi sunt reciproc corelate şi se susţin unul pe altul: spre exemplu, libertatea de expresie este una dintre „condiţiile” necesare pentru „asigurarea liberei exprimări opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Din acest motiv, este deosebit de important ca, în perioada electorală, să fie permisă circulaţia liberă a opiniilor şi informaţiilor de orice gen”. (Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt v.Belgia şi Cauza Lingens v.Austria)
Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea discursului politic în media stabileşte:
I. Libertatea de exprimare şi informare prin media
Democraţia pluralistă şi libertatea discursului politic cer ca publicul să fie informat asupra chestiunilor de interes public, ceea ce include dreptul media de a difuza informaţii negative şi opinii critice privind personalităţile politice şi funcţionarii, precum şi dreptul publicului de a primi aceste informaţii şi opinii.
I. Libertatea de a critica statul sau instituţiile publice
Statul, guvernul sau orice alt organ al puterii executive, legislative sau judiciare poate face obiectul criticilor în media. Datorită poziţiei lor dominante, aceste instituţii nu ar trebui protejate ca atare prin legea penală împotriva declaraţiilor defăimătoare sau insultătoare. Atunci cînd ele beneficiază totuşi de o asemenea protecţie, aceasta ar trebui să fie aplicată într-un mod foarte restrictiv, evitînd în toate cazurile folosirea sa pentru a restrînge libertatea de a critica. Persoanele care reprezintă aceste instituţii rămîn, pe de altă parte, protejate ca indivizi.
II. Dezbaterea publică şi controlul publicului asupra personalităţilor politice
Personalităţile politice au decis să apeleze la încrederea publicului şi au acceptat să facă obiectul unei dezbateri politice publice, fiind în consecinţă supuşi, prin media, unui control public atent şi unei critici publice potenţial virulente şi dure asupra modului în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile.”
Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat a fost creată în 2009 de către 7 organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova: Asociaţia Presei Independente, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Asociaţia „Adept”, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Acces Info şi Fundaţia Soros-Moldova.
Se încarcă comentariile...
