INTERVIU Liderul PLR, Ion Hadârcă:"Problematica reunificării celor două state româneşti rezidă în lipsa unui proiect fezabil şi a unei foi de parcurs"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

2014 este anul unei confruntări electorale dure, în Republica Moldova, în care comuniştii au avantajul unirii nostalgicilor după epoca sovietică, iar pro-europenii ştiu că victoria dorită nu va putea fi obţinută fără măsuri concrete luate în interesul major al celor aproape patru milioane de cetăţeni, ce îşi asumă identitatea între Prut şi Nistru. Cum vede Ion Hadârcă viitoarele 12 luni?

UN PARTID DEMOCRATIC ŞI TRANSPARENT

– Cu ce rezultate concrete s-a încheiat congresul de constituire al liberalilor reformatori, cel care a decis ca să preluaţi conducerea noii formaţiuni politice?

– Rezultatele concrete ale unui congres de constituire ţin tocmai de atingerea obiectivelor propuse: votul solidar al celor circa 1700 de delegaţi la congres pentru constituirea Partidului Liberal Reformator; adoptarea Statutului şi Programului PLR şi a organelor lui de conducere.

Menţionez faptul că, pentru prima dată, în istoria partidelor politice din Republica Moldova, alegerea preşedintelui şi a copreşedinţilor partidului a avut loc prin moţiunile de înaintare a candidaţilor de către organizaţiile teritoriale, prin vot secret, şi pe bază de alternativă.

Sperăm ca această practică să devină o normă a partidelor politice care împărtăşesc realmente valorile democratice, astfel debarasându-ne de practica predictibilităţii „monarhice”, cu partide sereleuri, constituite în jurul ştampilei, cumătrismului sau al pungii cu galbeni.

Intenţionăm să construim realmente un partid de tip nou, democratic şi transparent, edificat pe principiul competenţei, moralei creştine, al meritocraţiei, al onestităţii, corectitudinii şi devotamentului faţă de cauza naţională, idem europeană, aspirând să exprime plenar interesul majorităţii populaţiei şi să-şi revendice prin acţiuni şi fapte concrete încrederea cetăţenilor.

Prezenţa notabilă a unor mari personalităţi politice, mesajele lordului Graham Watson, unul din liderii marcanţi ai ALDE, şi a vicepreşedintelui Internaţionalei liberale Dzvedvet Ghakarov, precum şi a ministrului de stat al României Cristian David, a ex-prim-miniştrilor-reformatori ai Republicii Moldova – Valeriu Muravschi şi Ion Sturza – au conferit consistenţă şi au suscitat un interes sporit faţă de lucrările congresului, asigurându-ne un start bun şi promiţător.

În altă ordine de idei sunt faptele emblematice, care au determinat caracterul şi personalitatea biografică distinctă a partidului nostru: prin paşii decisivi ai celor şapte deputaţi-reformatori s-a reuşit stoparea crizei politice din primăvara anului 2013, formarea noii Coaliţii proeuropene, evitarea alegerilor anticipate, care prevesteau clar venirea comuniştilor la putere, şi, prin readucerea stabilităţii politice în Republica Moldova,am asigurat parafarea, la Vilnius, a Acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană şi de creare a Zonei de Liber Schimb aprofundat şi cuprinzător, obţinând, în acelaşi timp, asigurările Comisiei Europene şi ale Parlamentului European pentru liberalizarea regimului de vize până la intrarea Parlamentului European în campania de alegeri parlamentare.

ASIGURAREA FUNCŢIONALITĂŢII STATULUI DE DREPT

– Pe cine vrea să reprezinte, din societatea europenilor, dintre Prut şi Nistru, Partidul Liberal Reformator?

– Partidul Liberal Reformator, asumându-şi obiectivele stipulate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, unul din fondatorii şi semnatarii căreia este şi subsemnatul, vrea să reprezinte în continuare idealurile Mişcării de Eliberare Naţională, al cărei exponent se consideră de facto în actul guvernării.

În egală măsură împărtăşind valorile europene, PLR a întrunit deja susţinerea unor părţi largi de intelectuali, oameni de afaceri, reprezentanţi ai businessului mijlociu, fermieri, tineri cu studii româneşti şi occidentale, masteranzi, reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti din străinătate.

Asumându-şi doctrina liberală, PLR s-a declarat un partid de centru-dreapta, care împărtăşeşte principiile unei societăţi tolerante bazate pe aplicarea egală a legilor, primatul proprietăţii private, libertatea iniţiativei individuale, concurenţa loială, pluralismul şi asigurarea funcţionalităţii statului de drept.

ATUURI INCONFUNDABILE

– Care ar fi diferenţele, dar şi punctele de convergenţă, dintre partidul condus de dumneavoastră şi celelalte două partide liberale parlamentare, din arena politică de la Chişinău?

– În ultimă instanţă, diferenţele le va stabili electoratul, în viitorul scrutin, care se aşteaptă în 2014.

Înţelegem importanţa primilor paşi pentru conturarea unei imagini distincte, însă noi avem deja la activ câteva atuuri inconfundabile, demonstrând probitate, fermitate şi consecvenţă.

Cu toate că suntem parte a Coaliţiei de guvernare, din care mai fac parte Partidul Democrat şi Partidul Liberal-Democrat, noi am avut o atitudine tranşantă faţă de modalităţile frauduloase de privatizare a Băncii de Economii şi faţă de concesionarea S.A. Aeroportul Internaţional Chişinău, acţionând în instanţă pe aceste subiecte. Aşteptăm sentinţa.

Un alt argument constituţional este victoria absolută a Limbii Române prin sesizarea prioritară a Curţii Constituţionale, de către deputatul Ana Guţu, copreşedinte al PLR.

Diferenţele faţă de PL sunt de structură şi de abordare.

Liberalii şi-au asumat programatic cursul de integrare europeană, dar nu au votat un guvern pro-european, împingând Parlamentul în anticipate, punând astfel în pericol succesul Summit-ului de la Vilnius.

Noi, dimpotrivă, am asigurat acest succes. Adică, diferenţa e între vorbe şi fapte.

Precum a remarcat un vorbitor la Congres: vorba-i doar un sunet, pe când fapta-i tunet!

Structural, reformele interne pe care le-am propus în primăvară conducerii PL, nu au fost acceptate şi aici cărările noastre s-au despărţit…

VREM SĂ-I ASIGURĂM DIASPOREI VOTUL ELECTRONIC

– Unde şi de ce speraţi să atrageţi mai mulţi simpatizanţi, în mediul rural sau urban?

– Am precizat la început structura socială a membrilor PLR, unde sunt reprezentaţi ai tuturor domeniilor de activitate, din toate regiunile republicii şi chiar din UTA Găgăuzia.

Avem o abordare complexă şi ţinem să acoperim un areal cât mai vast.

Vom continua să atragem reprezentanţii minorităţilor naţionale şi să colaborăm punctual cu celulele active ale diasporei, căreia vrem să-i asigurăm votul electronic şi o cât mai largă accesibilitate la dreptul de votare.

MAI MULT M-AR ÎNCĂLZI FLACĂRA GAZODUCTULUI IAŞI-UNGHENI

– Cine şi pentru care motive fuge de problematica reunificării celor două state româneşti, cu scuza puerilă că astfel comuniştii vor obţine mai multe voturi la alegerile parlamentare din anul 2014?

– Este un subiect prea sensibil pentru a fi expediat în câteva comentarii telegrafice.

Fiind unul din autorii, la începutul anilor ’90, ai conceptului celor două state româneşti, iniţiator al Podului de flori şi promotor al Imnului „Deşteaptă-te, române”, care a funcţionat timp de patru ani drept imn de stat al Republicii Moldova, până la anularea lui de către clica agro-comunistă, pe parcursul celor două decenii am fost martorul multor iniţiative, declaraţii, dar şi proiecte hazardate, care mai mult au compromis ideea naţională, decât au ajutat-o.

În consecinţă, sunt adeptul paşilor concreţi şi mai mult m-ar încălzi flacăra gazoductului Iaşi-Ungheni, o linie de tensiune înaltă, care ne-ar conecta la sistemul energetic european sau două poduri, la Ungheni şi Leova, să zicem, decât arderea unor sloganuri patriotarde în vânturi preelectorale.

În fond, problematica reunificării celor două state româneşti rezidă în lipsa unui proiect fezabil şi a unei foi de parcurs, iar aceasta e deja o altă poveste.

Să nu uităm şi de enclavele separatiste, să mai luăm în calcul şi procesele politice din vecinătatea ucraineană, ca să avem un tablou mai realist.

Nu e vorba de o „scuză puerilă” , cât de lipsa paşilor concreţi şi a unei strategii coerente, înlocuite de lozinci, pe care abia le aşteaptă comuniştii şi oastea lui Rogozin şi Şevciuk.

Aici împărtăşesc mai curând punctul de vedere al editorialistei Ramona Ursu: „Uniţi, nu salvăm Basarabia” exprimat recent în paginile „Adevărului”, rămânând, totodată, adeptul unui Ideal care mi-a absorbit plenar destinul poetic.

ACTUALA COALIŢIE DE GUVERNARE VA FACE FAŢĂ PROVOCĂRILOR

– Sunt pregătiţi liderii actualei coaliţii de la guvernare pentru a învinge, în alegeri, fără echivoc, partidul comuniştilor, care are o influenţă bazată pe deziluziile de ordin nu doar economic, al multor cetăţeni din Republica Moldova?

– În toţi aceşti patru ani de guvernare ne-am confruntat, spre regret, cu un munte de probleme moştenite de la precedenta guvernare comunistă, altele apărute din situaţia geostrategică în care se află Republica Moldova.

Crizele interne, anticipatele, lipsa coerenţei în actul guvernării şi prevalarea intereselor oligarhice au alimentat deziluziile şi, în loc să ne preocupe problemele economice, noi am tot ales, am reparat şi am cârpit antereul lui Arvinte, pierzând timpul preţios, cu speranţa, totuşi de a-l recupera în anul care vine.

Finele anului 2013 a fost, totuşi, unul favorabil, am fost favoriţii Summit-ului de la Vilnius, Uniunea Europeană vine în întâmpinarea noastră cu mai multe proiecte şi investiţii financiare substanţiale, Comisia Europeană pentru agricultură a abolit, de la 1 ianuarie 2014, cotele pentru exportul de vinuri pe piaţa europeană, se aşteaptă o creştere a PIB-ului cu 8 %, venim cu majorări de salarii şi pensii, cu sute de kilometri de drumuri înnoite şi apeducte, în 2014 Republica Moldova se va transforma într-un imens şantier de construcţie şi modernizare.

Avem cu ce veni în faţa electoratului şi sperăm că actuala coaliţie de guvernare va face faţă provocărilor şi va rezista, într-o competiţie acerbă, fireşte, cu falanga trecutului, care mizează doar pe sprijin dinafară şi pe greşelile noastre.

Sper să ne facem bine temele, să ne asumăm greşelile şi să ne punem în valoare priorităţile, în care prevalează interesul major al cetăţeanului, bunăstarea şi prosperitatea tuturor.

VOM IZBÂNDI NEGREŞIT

– Ce mesaj aveţi, în ajun de Crăciun, pentru conaţionalii dumneavoastră, din Republica Moldova, din România şi cei care lucrează acum în state ale Uniunii Europene?

– Mesajul meu către toţi cititorii „Adevărului”, către bunii şi dragii mei compatrioţi din Republica Moldova, din România şi de oriunde s-ar afla este unul de alimentare a încrederii că vom izbândi negreşit şi ne vom regăsi împreună în marea familie a naţiunilor europene, acolo unde ne este originea şi Vatra cea adevărată de acasă.

Pace în suflet şi lumină în casele tuturor Dumneavoastră. Sărbători fericite!

23.XII.2013

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite