Igor Dodon: Acordul de Asociere nu poate fi anulat de preşedintele ţării. Relaţiile cu UE vor fi păstrate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, afirmă că Acordul de Asociere UE - Republica Moldova nu va fi anulat, în cazul în care el ajunge şef de stat. Dodon însă dă asigurări că Acordul va fi anulat atunci când PSRM va avea majoritate parlamentară.

Dodon susţine că nu este antiromân sau antieuropean şi că această imagine îi este creată de către oponenţii politici. Acesta spune că în continuare este pentru relaţii bune cu vecinii şi cu UE.

„Partidul Socialiştilor pledează pentru anularea acestui Acord. Preşedintele ţării nu are atribuţii pentru anularea acestui Acord. Dacă cândva, la o anumită etapă PSRM va obţine majoritatea, atunci da, el va face tot posibilul pentru a-şi îndeplini obiectivele politice”, a declarat liderul PSRM. 

Totuşi, socialistul nu uită că este un politician prorus şi remarcă importanţa relaţiilor cu Federaţia Rusă.

„Eu cred că toţi conştientizează, chiar şi cei mai aprigi unionişti, că noi avem nevoie de relaţii bune cu Federaţia Rusă. Noi avem nevoie de piaţa de desfacere din Rusia. Noi trebuie să rezolvăm problemele migranţilor care sunt sute de mii”, a menţionat politicianul.

Igor Dodon a făcut aceste declaraţii într-un interviu oferit pentru Agora.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite