Dodon anunţă că va organiza proteste pentru a apăra limba moldovenească, dacă limba română devine limbă de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a declarat miercuri, 13 decembrie, că avizul pozitiv al Guvernului pe proiectul de lege ce prevede redenumirea limbii de stat în Constituţie din limba moldovenească în cea română „este încă o dovadă că regimul de la putere face tot posibilul pentru a dezbina societatea moldovenească pe criterii false”. Şeful statului afirmă că, în cazul în care limba de stat va fi modificată, poporul va ieşi în stradă alături de preşedinte.

„Sunt profund îngrijorat de aceste tentative de divizare a societăţii moldoveneşti, dar şi de faptul că se încalcă flagrant Constituţia Republicii Moldova”, a menţionat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele face apel la raţiune şi avertizează „despre gravele consecinţe pe care le poate avea un astfel de comportament iresponsabil, ca şi cel de care a dat dovadă astăzi Guvernul”. 

„În chestiuni atât de importante trebuie să decidă poporul, prin referendum, dar nu reprezentanţii unei puteri care nu are nici o legitimitate. Ţin să le amintesc celor de la guvernare şi pe această cale că, atât potrivit recensământului populaţiei, cât şi sondajelor de opinie, majoritatea cetăţenilor susţin că vorbesc limba moldovenească şi anume aceasta trebuie să fie denumirea oficială a limbii de stat. Prin decizia de astăzi, Guvernul sfidează direct opinia majorităţii cetăţenilor”, a subliniat şeful statului.

Igor Dodon şi-a exprimat speranţa că deputaţii „vor conştientiza gravitatea problemei şi vor respinge respectivul proiect”. 

„Pentru apărarea limbii, istoriei, identităţii şi tradiţiilor noastre moldoveneşti, poporul va fi gata să iasă masiv în stradă împreună cu preşedintele pe care l-au ales”, a încheiat Dodon.

Amintim că Guvernul de la Chişinău a dat aviz pozitiv în şedinţa de miercuri, 13 decembrie, iniţiativei legislative de modificare a articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova, prin care se urmăreşte înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” ca limbă de stat în Legea Supremă.

Igor Dodon a declarat recent că nu există o majoritate constituţională care ar vota includerea în Constituţie a limbii române.

Curtea Constituţională s-a pronunţat marţi, 31 octombrie, asupra solicitării unui grup de deputaţi, dând aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea articolului 13 din Constituţie, prin care sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”.

Igor Dodon a criticat decizia Curţii Constituţionale de marţi, 31 octombrie. Preşedintele afirmă în Constituţia ţării, în datele recensămîntului populaţiei, dar şi în arhivele medievale este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc.

De asemenea, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă că se va împotrivi tentativei de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Constituţia ţării.

Şi vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, a comentat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău. Oficialul rus afirmă că decizia respectivă nu ar trebui să ne uimească, deoarece judecătorii Curţii deţin paşapoarte româneşti.

„De ce să ne mire? Din şase membri ai Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cinci sunt români, conform paşaportului”, a menţionat Dmitrii Rogozin pe pagina sa de Facebook

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite