Coaliţia proeuropeană, încotro? Încep negocierile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negocierile pentru coaliţie ar putea începe în această săptămână. FOTO Arhivă Adevărul
Negocierile pentru coaliţie ar putea începe în această săptămână. FOTO Arhivă Adevărul

Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare pot demara săptămâna aceasta, iar o alianţă proeuropeană majoritară va fi creată în mare parte din contul cedărilor pe care PLDM va fi dispus să le facă, în timp ce ceilalţi doi participanţi la negocieri vor aborda poziţii mai dure. Totodată, Partidul Liberal are cea mai puternică, dar şi cea mai vulnerabilă poziţie, iar cel democrat se visează cea mai influentă formaţiune politică .

„PLDM şi PDM nu au reuşit să meargă prea departe, inclusiv în parcursul european, în formatul unei coaliţii minoritare. PL a păstrat pauza după ce nu au fost acceptate condiţiile înaintate în negocierile trecute, iar timpul s-a dovedit a fi de partea sa. De pe aceste poziţii, lozinca PL în înaintarea cerinţelor va fi „totul sau nimic”. Şi aceasta pentru că formaţiunea sau mai degrabă liderii ei se simt la fel de confortabil la guvernare ca şi în opoziţie. Însuşi Mihai Ghimpu a confirmat că nu are nevoie de guvernare, că un număr minim de mandate îi asigură oricum prezenţa în Parlament”, se arată într-o analiză scrisă de Valeriu Vasilică.

Partidul Liberal este „cel mai proeuropean”

Partidul Liberal este „cel mai pro-european” dintre cele trei partide  participante la negocieri şi în aceasta constă forţa, dar şi slăbiciunea formaţiunii. De la 2007 încoace, PL obţine la alegeri rezultate mai mult sau mai puţin stabile, indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziţie. Iar aceasta înseamnă că are un electorat mai mult sau mai puţin stabil, fidel, conştient, pro-european şi pro-unionist.

„Totodată, liberalii continuă să deţină guvernarea capitalei, atât prin primarul general, cât şi prin Consiliul municipal, unde are cele mai multe mandate dintre partidele pro-europene. Respectiv, are privilegiul, dar şi responsabilitatea de a crea coaliţia pro-europeană la nivel municipal. Aceasta creează şanse în plus pentru cauza europeană nu doar la nivel de capitală, ţinându-se cont de statutul ei pentru întreaga ţară. Din această perspectivă, poziţia PL va fi cea mai tare în viitoarele negocieri, iar formaţiunea are cele mai multe şanse să-şi atingă scopurile”, scrie Valeriu Vasilică pentru IPN.

PDM se vede un fel de PCRM -2

Conform părerii lui Valeriu Vasilică în aceste negocieri Partidul Democrat nu are nimic de pierdut. Nu are de ce se face mai moale decât data trecută. „În primul rând, PDM s-ar simţi la fel de confortabil, poate chiar mai confortabil, în coaliţia din care lipseşte PL, care se poartă ca un copil capricios. Formatul PCRM-PDM-PLDM i-ar asigura un grad mai înalt de confort psihologic, iar disconfortul în formatul, mai puţin realizabil, dar nu ireal de tot, PSRM-PCRM-PDM, ar putea să nu fie şi el foarte mare. Prin capacităţile de care dispune, PDM va putea oricând da vina pentru deturnarea cursului european pe PLDM şi PL. Dar, pe moment, interesul cel mare al PDM poate fi realizat printr-o coaliţie pro-europeană clară”, spune Vasilică.

„În al doilea rând, PDM se vede într-un viitor nu foarte îndepărtat partidul cel mai important în Republica Moldova, un fel de mega-partid sau PCRM-2, iar cedările mari, chiar şi pe termen scurt, făcute PL-ului ar fi contrare acestor scopuri. Tot ceea ce va accepta PDM va fi ca cedările să fie făcute din partea PLDM, în sensul funcţiilor şi sferelor de influenţă”, precizează jurnalistul.

PLDM, forţat să cedeze

Poziţia PLDM în negocieri va fi dictată de scopul de a trece fără alte pierderi de perioada care vine, până la vremuri mai bune, pe fundalul celor pe care deja le-au suportat atât formaţiunea, cât şi liderul Vlad Filat. În acest context, s-ar putea ca PLDM să fie impus să cedeze în negocieri ceea ce nu ar fi dispus să cedeze PDM, dar şi ceea ce ar putea solicita direct PL sau chiar deja a solicitat: acceptarea partidului, încă neexistent, al lui Iurie Leancă la negocieri şi partajarea de funcţii, evident, tot din contul PLDM. Din considerente expuse mai sus, dar şi pentru că PLDM are responsabilităţi reale mai mari pentru soarta integrării europene, viitoarea coaliţie proeuropeană ar putea fi constituită, în principal, din contul PLDM.

Chirtoacă insistă pe aducerea unui procuror european

Dorin Chirtoacă a declarat că procesul de negocieri privind formarea unei majorităţi parlamentare pro-europene a ajuns la situaţia din ianuarie 2015. „În ianuarie 2015, după întâlnirea cu partenerii europeni pe care am avut-o la Aeroport, toţi erau gata de a forma o coaliţie, se convenise şi asupra unei formule privind participarea la guvernare, dar peste noapte PDM şi PLDM au decis să facă alianţă cu comuniştii”, a spus primarul capitalei în cadrul unei emisiuni televizate.

Chirtoacă a precizat că PL insistă pe condiţiile anterioare. „Iniţiativa europeană este la pământ, este călcată în picioare. În documentul asupra căruia am convenit la Aeroport era scris procuror european. Este vorba de un procuror fie din UE, care şi-a luat cetăţenia Republicii Moldova, fie şi de la noi, dar care are cetăţenie europeană. Un procuror care nu va executa comenzi politice. Vrem să fie preluată practica României, ca justiţia moldovenească să fie controlată de la Bruxeless”, a adăugat liberalul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite