Candu: Decizia Curţii Constituţionale nu suspendă mandatul lui Dodon. Îmi exprim regretul că unii au început să speculeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat miercuri, 18 octombrie, că decizia Curţii Constituţionale din data de 17 octombrie nu suspendă în niciun caz activitatea sau mandatul şefului statului. Este doar o decizie care interpretează o situaţie de blocaj instituţional: refuzul preşedintelui de a numi un ministru, transmite IPN.

Andrian Candu a subliniat că în Codul jurisdicţiei constituţionale este prevăzut clar mecanismul de sesizare a Curţii Constituţionale ca aceasta să examineze dacă este sau nu necesar ca interimatul funcţiei de preşedinte al ţării să fie exercitat de către preşedintele Parlamentului sau de către premier – în cazul numirii unui ministru şi depunerii jurământului de către acesta.

„Îmi exprim regretul ca ieri unii au început să speculeze fără să aştepte să fie publicată decizia şi să o citească. Îmi exprim regretul şi faţă de declaraţiile făcute de preşedintele Igor Dodon, care, probabil, fără să aştepte şi să vorbească cu specialiştii, a ieşit în public şi a făcut declaraţii de acuzare a Curţii Constituţionale, pe care le consider că au depăşit limita. Regret că a avut aceasta ieşire emoţională. Trebuie să avem înţelepciune şi să analizam subiectul cu capul limpede, apoi să ne manifestăm într-un fel sau altul”, a declarat Andrian Candu.

Preşedintele Parlamentului a spus că acum specialiştii lucrează asupra procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale privind declanşarea procedurii de anunţare a interimatului, după care, Curtea va trebuie să emită un aviz prin care să constate necesitatea interimatului şi cine este funcţionarul care va exercita interimatul funcţiei de şef al statului şi va semna decretul de numire a ministrului Apărării.

Andrian Candu a adăugat că tot ce ţine de suspendarea din funcţie a preşedintelui Dodon ţine de dimensiunea politică, iar orice suspendare de acest fel se face prin referendum, care presupune şi o campanie electorală. Or, la această etapă statul nu-şi poate asuma asemenea cheltuieli.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite