Andrian Candu: Dacă preşedintele s-ar alege acum, Igor Dodon nu ar câştiga alegerile
0
Şeful Legislativului de la Chişinău, Andrian Candu, consideră că Igor Dodon nu ar mai obţine victoria la prezidenţiale, dacă alegerile ar avea loc astăzi. În opinia sa, Dodon a ajuns preşedinte în urma unui val de dezamăgiri, iar actualmente situaţia social-politică din ţară ar fi alta.
„Dacă nu ar fi fost propaganda, dacă nu ar fi fost dezamăgirea cetăţenilor pe tot ceea ce a fost actul de guvernare greşit în 2014 - 2015, dacă toate acestea nu erau, cu siguranţă Dodon nu câştiga alegerile şi le câştiga, probabil, Maia Sandu”, a declarat Andrian Candu într-un interviu pentru Libertatea.
Potrivit acestuia, „lucrurile se schimbă şi în percepţie”, precizând că în ianuarie 2016 sondajele arătau că 60% din cetăţeni vor apropierea de Rusia, iar acum studiile sociologice ar arăta că 60% doresc apropierea de UE.
„Acum dacă s-ar alege preşedintele, preşedintele Dodon n-ar câştiga. Uitaţi-vă ce se întâmplă în sondaje cu socialiştii, cu Dodon, chiar şi cu Partidul Democrat. Lucrurile se schimbă. Cu cât mai mult vom reuşi să aducem oamenilor rezultate, atunci, cu siguranţă, o să reuşim să menţinem şi după alegerile parlamentare o guvernare proeuropeană”, a subliniat Candu.
Preşedintele Parlamentului consideră că vina pentru victoria lui Igor Dodon la prezidenţiale o poartă şi lidera PAS, Maia Sandu.
„Nu a ştiut să valorifice un anumit suport şi să vină cu un mesaj mai mult de consolidare decât de dezbinare, fiindcă ea atunci când a declarat înaintea alegerilor că nu are nevoie de voturile Partidului Democrat a lovit în membrii PD. Chiar dacă eu am mers la vot şi am votat pentru ea, alt coleag de-al meu, care este proeuopean, nu a votat pentru ea, nu a mers la vot, a zis: „cum adică, ea mă înjură, ea mă face criminal, bandit, eu să merg să votez pentru ea? În veci”. A fost un mesaj şi un comportament greşit”, a spus Candu.