Republica Moldova: Instabilitatea politică sperie investitorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Agenţiei Proprietăţii Publice, Tudor Copaci, explică ce împiedică procesul de privatizare.

Care sunt rezultatele procesului de privatizare de anul trecut?
Am reuşit să aducem la buget circa 100 de milioane de lei. E un rezultat modest, care are şi o explicaţie. Procesul de privatizare a început abia în a doua jumătate a anului şi a fost mai mult o testare a pieţii după o pauză de aproape doi ani.

Cine se arată interesat de întreprinderile moldoveneşti?
Nu putem spune că există un interes mare din partea oamenilor de afaceri străini. De vină a fost şi instabilitatea politică. Anul trecut, doar moldovenii au cumpărat bunuri ale statului.

Cum promovează Agenţia Proprietăţii Publice procesul de privatizare?
Toate anunţurile de vânzare a activelor statului sunt publicate pe pagina WEB şi în „Monitorul Oficial". Totodată, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, informăm ambasadele acreditate la Chişinău şi reprezentanţele moldoveneşti de peste hotare despre procesul de privatizare. Pe de altă parte, nu avem un buget prevăzut pentru promovare în presa internaţională. De exemplu, un mic anunţ în „Financial Times" costă circa 7.000 de dolari.

"Statul nu este cel mai bun gestionar"
Economistul Mihai Bologan consideră că Moldova are nevoie de întreprinderi de stat puternice, ce ar aduce sume importante în buget sub formă de impozite. „Cel mai înţelept ar fi de privatizat întreprinderile „cu probleme" şi de eficientizat gestionarea întreprinderilor ce aduc bani la buget. Într-un cadru mai larg, rolul statului în economie ar trebui redus. Or, statul nu este cel mai bun gestionar şi cel mai bun întreprinzător. Proprietatea trebuie să treacă în mâinile celor mai eficienţi", a declarat pentru „Adevărul" Mihai Bologan.


Expertul economic Vlad Bercu nu crede însă că acum este momentul oportun pentru a vinde ceva. Expertul consideră că autorităţile ar trebui să facă o promovare mai bună a activelor scoase la licitaţie, astfel încât acestea să fie vândute la un preţ bun.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite