Deficit bugetar şi impozite crescute în Transnistria
0Sovietul Suprem din Trasnsnistria a respins proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2015, în care era prevăzută o creştere a impozitelor de până la 40%, transmite Infotag. Pentru decizia de a nu schimba sistemul de impozitare au votat 26 de deputaţi din cei 43.
Ministrul Dezvoltării Economice de la Tiraspol, Vladimir Artemenko, în timpul examinării proiectului, a declarat că soluţionarea deficitului bugetar, „este o problemă strategică”. El a menţionat că în prezent, Transnistria este într-o situaţia economică asemănătoare celei din Afganistan, Palestina şi Guineea. „Deficitul bugetar depăşeşte 40%”, a remarcat oficialul. Potrivit lui, o situaţie similară se observă astăzi doar în câteva ţări, printre care Afganistan, Irak, Palestina, Birmania, Guineea, Eritreea şi Insulele Marshall. El crede că republica „nu are dreptul să rămână cu un astfel de deficit bugetar”.
Artemenko a amintit că în scurt timp Transnistria se va confrunta cu consecinţele Acordului de Liber Schimb UE – RM. „Vom fi nevoiţi să anulăm toate taxele, fără a primi în schimb nimic la buget, asigurând populaţia cu mai puţine beneficii sociale. Daca se întâmplă un conflict de gaze între Rusia şi Ucraina, nu vom putea primi compensaţii la buget. Aceasta este - un dezastru umanitar, prăbuşirea statului...”, a descris oficialul un posibil scenariu sumbru. Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a remarcat că taxele pentru companiile din Transnistria nu sunt un factor important de dezvoltare. „Trebuie să înţelegem ce se întâmplă şi să găsim modalităţi de a pune bazele unor afaceri care merită. Să aflăm de ce UMR funcţionează doar la 20-25%, iar fabrica de ciment din Râbniţa la 30%. Trebuei să atragem investitori care vor construi nu doar facilităţi sociale noi, cum face ONG-ul „Integrarea Eurasiatică”, dar şi întreprinderi”, a spus el. „Povara fiscală propusă de aproximativ 40% este chiar mai mare decât media din Uniunea Europeană”, a spus Burla.