Au vrut să intre în Republica Moldova cu autoturisme de lux furate din Italia şi Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul a fost confiscat de poliţiştii de frontieră
Autoturismul a fost confiscat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa două autoturisme, un microbuz marca Mercedes Vito şi un BMW X5 declarate furate în Italia, respectiv, Spania.

Primul autoturism furat a fost depistat vineri seara, când în Vama Albiţa s-a prezentat pentru controlul de frontieră, cetăţeanul italian Renzo M., în vârstă de 51 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Vito. „În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul respectiv figurează furat din Italia la data de 9 decembrie 2011, fiind introdus în baza de date în aceeaşi zi.

În urma verificărilor suplimentare făcute prin Biroul Naţional Interpol, poliţiştii de frontieră vasluieni au fost informaţi că autorităţile italiene cercetează împrejurările comiterii furtului şi li s-a solicitat indisponibilizarea mijlocului de transport conform legii", a spus Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui. Italianul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar microbuzul, în valoare de 65.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor şi introdus în parcul auto al IJPF Vaslui până la recuperarea acestuia de către proprietar.

Două ore mai târziu, poliţiştii au depistat un alt autototurism furat. Anatolie G., în vărstă de 23 ani, a încercat să iasă prin vama Albiţa la bordul unui BMW X5, însă în urma verificărilor efectuate cu ocazia controlului de frontieră s-a stabilit că autoturismul respectiv figurează furat din Spania la data de 4 octombrie 2011. Tânărul s-a ales şi el cu dosar penal, iar autoturismul evaluat la 100.000 lei a fost confiscat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite