Problema patrimoniului Republicii Moldova este că nu se aplică legile
0
Criticul şi istoricul de artă Vladimir Bulat ne vorbeşte despre starea patrimoniului cultural al Republicii Moldova, problemele majore care stau în calea protejării acestui patrimoniu şi despre situaţia generală a artei spaţiul dintre Prut şi Nistru.
Lucia Beiu: Dle Bulat, problema protejării şi valorificării moştenirii culturale a fost şi rămâne una dintre cele mai dificile, în multe ţări ale lumii, iar în R.Moldova nu este o excepţie. Vă rog să faceţi o radiografie a stării patrimoniului real din R.Moldova.
Mi-a plăcut mult formularea dvs., ”Starea patrimoniului real din R.Moldova”! Pentru că m-a pus pe gânduri. La ce ne referim concret, când spunem patrimoniu cultural în actualele graniţe ale Republicii Moldova? Istoria acestui spaţiu statal este, după cum se ştie, zbuciumată şi marcată de confuzii, zdruncinături, catastrofe chiar. Până acum mai bine de două secole aici a fost Principatul Moldovei, apoi fâşia dintre Prut şi Nistru a devenit o gubernie a Imperiului Ţarist, după care a aparţinut Regatului României, mai departe teritoriul a fost cucerit şi integrat Uniunii Sovietice, iar după anul 1991, a devenit un stat independent, Republica Moldova. Prin urmare, chestiunea patrimoniului cultural din actuala formaţiune statală trebuie să ţină mereu cont de aceste realităţi ale trecutului.
Eu personal privesc aceste ”felii istorice” ca fiind deosebit de importante pentru regândirea şi redefinirea stării de lucruri în materie de patrimoniu monumental şi cultural, care este polimorf, multicultural, metisat şi deosebit de preţios, atât în materie de patrimoniu material, cât şi imaterial. Există, din fericire, comisii, instituţii, grupuri de lucru, mulţi entuziaşti şi savanţi care se ocupă la modul cel mai serios de inventarierea, cercetarea şi conservarea acestei stări de fapt, de obiectivele şi fenomenele acesteia. Republica Moldova este moştenitoarea de drept a problematicului ”spaţiu de tranziţie” situat, după cum vedem în chip strategic, între vechimea milenară a culturii iudeo-greceşti şi diversitatea practic insondabilă a moştenirii spirituale slave şi central-asiatice.
Pentru înţelegerea şi aprofundarea conceptului de ”patrimoniu” recomand cu căldură cărţile fundamentale ale cercetătoarei Françoise Choay, disponibile şi în limba română.
În ultimul timp, apar tot mai multe semnale privind riscul pierderii nucleului istoric al capitalei, dar şi al monumentelor de arhitectură, în timp ce ţările din jurul nostru îşi fortifică moştenirea culturală, valorificând-o plenar în procesul dezvoltării lor durabile sociale şi economice. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?
Republica Moldova nu are o problemă cu existenţa unui cadru legat de protecţia patrimoniului cultural, ci un set de probleme grave ce ţin de implementarea şi respectarea acestui set de legi. Trebuie ştiut că investiţiile în cultură şi protejarea patrimoniului sunt mereu de lungă durată, şi nu ne putem aştepta în acest domeniu nici la ”randament”, nici la ”profit”. Mai mult, această problematică nu poate fi decupată şi privită în chip autonom faţă de starea generală a societăţii, politicii, economiei. Din acest punct de vedere orice experienţă din Vestul Europei ar fi binevenită, fie şi pentru că problematicile acestea au o dezbatere largă, adesea cu o vechime mare, şi sunt abordate pluridisciplinar, taxonomic, propedeutic. Patrimoniul nu este ceva abstract, ci întotdeauna ceva concret, definibil, costisitor, dar şi dătător de certitudini şi importante satisfacţii spirituale.
În contextul unei societăţi globale, bazate pe informaţie, pericolul pierderii identităţii culturale este unul real. Ce ar trebui să facem pentru a evita acest pericol?
Din fericire, Republica Moldova nu este pândită de acest pericol, al pierderii identităţii, căci acest concept a devenit vag şi mereu frapant pentru întreaga lume contemporană. Nu identitatea astăzi mai este interesantă, ci individualitatea. Din acest punct de vedere, stăm bine. Tocmai de aceea nu riscăm să ne pierdem în mrejele globalizării şi ale uniformizării. Îmi vine în minte o frumoasă definiţie a identităţii, formulată de un fin cărturar american, Leon Wieseltier, un intelectual de prim rang al culturii filosofice contemporane: ”Prin breşele identităţii pătrunde democraţia. Oricare ar fi premizele filosofice ale democraţiei, premisa existenţială a democraţiei e aceasta: cineva ca mine şi diferit de mine se află deja aici cu mine”. E de meditat îndelung, cred, asupra acestor idei, mai ales în contextul în care moldovenii circulă liber prin lume, doar cu paşaportul biometric...
Exista o piaţă de artă în R.Moldova? Preţul unei lucrări poate fi considerat şi un indicator al valorii?
Este aproape imposibil de vorbit despre o piaţă de artă în acest areal cultural, el încă nu s-a articulat. Acumulările de capital încă nu au atins cota necesităţii investiţiei pe tărâmul esteticului. Cu toate acestea, o casă de licitaţie de la Bucureşti a încercat la un moment dat un duplex: Chişinău-Bucureşti, şi se pare că a avut un oarece succes. Există, totuşi câteva galerii de artă contemporană, şi acestea promovează la nivel local artiştii autohtoni. Din câte cunosc, nici una dintre acestea nu a ajuns la mari târguri de artă din lume, iar artiştii contemporani din Republica Moldova sunt promovaţi la nivel global de către critici, curatori şi dealeri internaţionali.
Nu cred că o cotă valorică este direct proporţională cu valoarea intrinsecă şi simbolică a unei opere de artă. Toţi aceşti parametri sunt conjuncturali, şi fluctuiază în timp şi spaţiu.
Aţi putea creiona un "clasament" al celor mai bine cotaţi pictori basarabeni?
În contextul inexistenţei unei pieţe de artă este, cred, absolut fortuit să vorbim despre un ”clasament” al celor mai bine cotaţi artişti din Republica Moldova. Pot însă să amintesc faptul că anumiţi artişti cu origini basarabene sunt bine cunoscuţi pe meridianele lumii, precum: Samson Flexor, Moisei şi Miriam Gamburd, Élisabeth Ivanovsky, Teodor Buzu, Roman Tolici, Pavel Brăila, Mark Verlan, Ghenadie Popescu, Tatiana Fiodorov, Veaceslav Druţă, Lucia Macari ş.a.
Muzeul de artă din Chişinău, este o altă perlă arhitecturală basarabeană care aşteaptă a fi şlefuită de câteva decenii. ... Care este starea acestui Muzeu?
Dacă vă referiţi la sediul din Casa Hertza, atunci vă pot spune că acesta este închis de prin 1987! Lucrări de restaurare prelungite menţin această bijuterie arhitectonică într-un ”con de umbră”, în plin centru al capitalei moldave. Iar în ceea ce priveşte celălalt sediu, care cumulează trei imobile din trei perioade istorice diferite, atunci acolo lucrurile stau ceva mai bine. Imobilul din centru – Casa Dadiani, care a aparţinut contesei Dadiani – a fost sediul unuia din cele mai prestigioase licee de fete din Chişinăul epocii ţariste (în deceniile interbelice aici a funcţionat Liceul Militar), apoi a fost Muzeul Partidului Comunist, în cele din urmă a revenit Muzeului Naţional de artă al Moldovei. Un astfel de imobil se identifică cu istoria însăşi a acestui oraş, şi este absolut firesc că anume acesta va apărea, în curând, în haine primenite, la restaurarea căruia a constribuit şi Guvernul României, printr-o donaţie a unei importante sume de bani.
Un semnal de alarmă privind protejarea moştenirii culturale ar trebui să-l dea societatea civilă. Care este rolul acesteia în promovarea artei, educaţiei estetice?
Societatea civilă în condiţiile Moldovei contemporane este firavă, dar eficientă. Există câteva organizaţii şi grupuri care şi-au concentrat atenţia pe monitorizarea moştenirii patrimoniale. Şi au anumite succese. Unele se ocupă de promovarea teatrului, altele de cea a artei contemporane, a popularizării ideilor şi sensibilităţii contemporane. Există câteva platforme pe internet, care articulează, definesc, formatează şi disecă aceste problematici incitante şi atât de necesare. Grupul întrunit în jurul Asociaţiei Tinerilor Artişti ”Oberliht”, este printre cele mai active din ultimul deceniu, fapt confirmat şi pe scena internaţională (prin conferinţe, expoziţii, prezentări, work-shopuri).
Care este situaţia cărţii de artă în Moldova, cum este provomată aceasta?
Cartea de artă este peste tot în lume un obiect de lux. Sunt edituri specializate în acest soi de publicaţii, unele au o veche tradiţie în domeniu. La noi albume de artă au început să apară acum vreo 30 de ani. În general, există două tipuri de albume, unele documentează opera unor artişti, altele, de regulă, se ocupă de fenomene artistice, stiluri, perioade, sau pur şi simplu documentează colecţii deja constituite, private sau publice. Muzeul Naţional de artă, deja amintit în acest material, deţine câteva albume care inventariază colecţia sa de artă, de ieri şi de azi. În ceea ce priveşte albumele de autor, trebuie cu prioritate să amintesc fantastica şi unica în felul său serie de albume, reunite sub titlul ”Maeştri basarabeni din secolul XX”, asumată şi editată în condiţii poligrafice excelente de editura ARC. Printre altele mai e de amintit şi de efortul sistematic şi susţinut al editurii Cartier de a scoate elegante albume de artă, pe care le tipăreşte în străinătate. Impunătorul volum ”Icoana”, o traducere a unui text fundamental al savantului rus Nikolai Kondakov, este o adevărată carte de vizită pentru cartea de artă editată în Republica Moldova.
Promovarea cărţii de artă este la fel de dificilă, precum este deosebit de complicată şi editarea acesteia.
Republica Moldova este prima ţară membră a Parteneriatului Estic care a realizat un Plan de Dezvoltare Strategică în domeniul Culturii până în 2020. Cultura naţională, cu coloritul său original şi muzicalitatea sa uluitoare, are o contribuţie unică în patrimoniul european şi mondial. Ce beneficii oferă integrarea europeană, inclusiv pentru spaţiul cultural?
Este foarte potrivit momentul de a aduce în discuţie aici trei mari proiecte, care sunt cele mai active vizibile în acest moment .
Primul ar fi activitatea fructuoasă a Comisiei Naţionale pentru salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, iar cadrul legal pentru activitatea acesteia este Legea nr. 158 / 2012. Acest organism a editat deja ”Registrul Naţional al patrimoniului Cultural Imaterial din Republica Moldova”, vol. A (editura Lumina, 2012). Publicarea lui şi în limba engleză va face posibilă circulaţia largă a informaţiei despre patrimoniul nostru imaterial, astfel că ea să fie accesibilă pe orice meridian al lumii.
Apoi, trebuie amintită laborioasa şi energica activitate a Agenţiei de inspectare şi Resturare a monumentelor, care a reuşit în ultimii ani, ajutat şi de ONG-urile locale, să salveze de la dispariţie câteva imobile şi situri în Chişinău şi în provincie. Acest organism a elaborat un foarte preţios document juridic, care a inventariat cazurile de demolări, schimonosiri şi deteriorări de monumente în perioada 1993-2012.
În cele din urmă, merită toată consideraţia şi admiraţia Asociaţia civică Centru SITᵉ, condusă de arhitectul Boris Gangal, care de-a lungul a câtorva ani a desfăşurat proiectul ”Centrul istoric al Chişinăului la începutul secolului al XXI-lea”, materializat într-un preţios site pe internet, şi într-un album care reia în formă tipărită întreaga informaţie conţinută de acesta.
Consider că integrarea în UE a Republicii Moldova poate să marcheze o nouă etapă pentru viitorul patrimoniul cultural naţional, cu condiţia că toţi cei implicaţi în aceste procese să înţeleagă şi să ştie că vor avea de-a face cu un partener competent, matur, energic, erudit şi cu importante resurse, inclusiv financiare. Platforma istorică este deja pregătită, baza ştiinţifică este sudată, inventarele realizate. De aici încolo, multe monumente au nevoie de restaurări, de intervenţii urgente. Marea problemă a conservării patrimoniului local este lipsa unei şcoli de restaurare, or aceasta nu poate nicidecum apărea peste noapte. Şi în acest sens UE ne poate fi un bun sfetnic şi mentor.
Iar dacă Republica Moldova a elaborat deja ”Planul de dezvoltare strategică în domeniul culturii până în 2020”, asta vorbeşte şi confirmă vioiciunea şi dinamismul cu care se mişcă specialiştii noştri, mai ales acei tineri, în câmpul domeniului teoretic al acestui tărâm.
Se încarcă comentariile...
