Patru angajaţi ai Guvernului, implicaţi într-un accident rutier pe o stradă din Chişinău. Şoferul a murit
0Un bărbat a murit, iar alţi trei s-au ales cu traumatisme, în urma unui accident produs în această dimineaţă, 3 noiembrie, în sectorul Buiucani al capitalei. În urma impactului, la faţa locului a fost solicitată şi o echipă de descarcerare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Automobilul implicat în accident aparţine Cancelariei de Stat, iar toţi cei patru bărbaţi sunt angajaţi ai Guvernului, transmite IPN.
Accidentul s-a produs în jurul orei 06.30, la intersecţia străzilor N. Costin şi O. Ghibu. Direcţia de poliţie a capitalei precizează că automobil de model „Skoda”, condus de un bărbat de 63 de ani, s-a ciocnit într-un pilon electric. Trei pasageri au fost duşi la spital, şoferul însă a decedat pe drum.
Pe caz a fost iniţiat un proces penal, organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului rutier.
Contactată de IPN, Aura Revenco, consultant principal în Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului, a declarat că maşina implicată în accident aparţine Cancelariei de Stat, iar toţi cei patru bărbaţi – şoferul şi trei pasageri – sunt angajaţi ai Guvernului. Accidentul s-a produs în timpul orelor de serviciu, mai exact, şoferul îi transporta pe cei trei colegi la muncă.