Guvernul de la Chişinău vrea un plan de acţiuni pentru reintegrarea ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele subiecte discutate de către Comisia guvernamentală pentru reintegrarea ţării au fost fortificarea politicilor de reintegrare a ţării, evoluţiile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, promovarea  măsurilor de consolidare a încrederii între malul drept şi stâng al Nistrului, dar şi acţiunile ce urmează a fi realizate în perioada următoare. Comisia şi-a reluat activitatea după o pauză de doi ani.

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a declarat că obiectivul de reintegrare a ţării este o prioritate a programului de activitate al Guvernului. „Trebuie să avem o nouă viziune şi o nouă atitudine, să elaborăm un plan cu acţiuni pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Este important ca negocierile în formatul 5+2 să nu fie simbolice, dar să ne axăm pe rezultate concrete. Să continuăm reformele pentru modernizarea ţării, astfel încât malul drept al Nistrului să devină atractiv pentru cetăţenii de pe malul stâng”, a subliniat Streleţ.

Atitudine responsabilă

Şeful Executivului a solicitat tuturor instituţiilor statului să evalueze impactul problemei transnistrene asupra domeniilor pe care le gestionează şi să elaboreze viziuni de reintegrare sectoriale. „Mizez pe o atitudine responsabilă din partea tuturor membrilor Comisiei. Până la următoarea şedinţă a Comisiei trebuie să avem elaborat proiectul unei viziuni actualizate al unui Plan de acţiuni pentru reintegrarea ţării”, a menţionat Valeriu Streleţ. În acest context, s-a decis să fie elaborate propuneri pentru consolidarea capacităţilor instituţionale ale Guvernului în acest domeniu, reprezentate la moment de Biroul pentru Reintegrare.

În cadrul şedinţei s-a discutat şi despre necesitatea de a eficientiza măsurile de consolidare a încrederii între malul drept şi stâng al Nistrului. De asemenea, s-a reiterat necesitatea de a impulsiona activitatea grupurilor de lucru pe domenii, care interacţionează cu experţii transnistreni.

O concepţie nouă

Comisia guvernamentală pentru reintegrarea ţării a fost creată în 2011. Şedinţa precedentă a avut loc în septembrie 2013.

Amintim că, în discursul său de învestire, premierul Valeriu Streleţ a afirmat că în prezent „este momentul potrivit pentru trasarea unui termen pentru reîntregirea ţării”. Întrebat de Adevărul Moldova care ar putea fi acest termen, Streleţ a menţionat că acesta urmează să fie stabilit.

„Noi suntem într-un proces de schimbări fundamentale în această regiune. Iar marile provocări la adresa securităţii regionale pot avea şi anumite elemente de oportunitate. Biroul de reintegrare, dl viceprim-ministru Osipov a propus spre examinare o concepţie, nişte paşi pe care trebuie să-i întreprindem. După ce vom discuta mai aprofundat, noi vom trasa şi termenul respectiv, care va fi făcut public”, a declarat Valeriu Streleţ.

Osipov şi Ştanski, o nouă întâlnire

La 13 august 2015, la oficiul din Tiraspol al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc întrevederea reprezentanţilor politici în reglementarea transnistreană Victor Osipov şi Nina Ştanski, la care au asistat şi reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul discuţiilor, a fost reiterat subiectul cauzelor penale intentate reciproc în privinţa reprezentanţilor fiecărei dintre părţi. Victor Osipov a subliniat că este importantă calificarea corectă a acestor cauze penale, accentuând că puterea executivă este lipsită de dreptul de a interveni în prerogativele puterii judecătoreşti, intentarea şi clasarea cauzelor penale fiind prerogativa exclusivă a organelor judiciare.

Reprezentantul Chişinăului a revenit în cadrul întâlnirii la problema terenurilor de după traseul Camenca-Tiraspol aparţinând locuitorilor raionului Dubăsari, cărora le este îngrădit accesul şi posibilitatea de a le prelucra. Partea moldovenească a transmis o viziune actualizată în această temă, menţionând că ea este de natură să afecteze în general respectarea drepturilor de proprietate şi a celor antreprenoriale, ca principii fundamentale pentru activitatea economică şi investiţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite