Fac ce vor cu banii noştri. Deputaţii îşi justifică şedinţa secretă şi au demis două persoane. "Demisiile vor continua"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Răducan (centru) a fost preşedintele comisiei de anchetă privind situaţia din sistemul bancar. Potrivit lui, organele de anchetă au solicitat ca raportul să nu fie audiat public FOTO Alexandru Tarlev
Marcel Răducan (centru) a fost preşedintele comisiei de anchetă privind situaţia din sistemul bancar. Potrivit lui, organele de anchetă au solicitat ca raportul să nu fie audiat public FOTO Alexandru Tarlev

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Ema Tabârţă şi preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, au fost demişi din funcţii de către Parlament, în şedinţa secretă în care au audiat raportul comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia financiar-bancară şi situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

După şedinţa, care a durat mai mult de opt ore, liderii fracţiunilor parlamentare a PLDM şi PD au precizat că demisiile vor continua.

"Au fost adoptate două hotărâri ale Parlamentului. Prima prevede demiterea viceguvernatorului Băncii Naţionale responsabil de supravegherea sistemului bancar, doamna Tăbârţă, iar a doua vizează demisia preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman", a declarat preşedintele PLDM, Vlad Filat. Tot el a precizat că Parlamentul va solicita Guvernului desecretizarea hotărârii privind garanţia pentru acordarea creditului BNM către cele trei bănci, dar şi publicarea raportului comisiei de anchetă. Filat a mai adăugat că solicitarea se va face prin hotărâre a Parlamentului, care va fi publică. "Aceasta prevede mai multe acţiuni care urmează a fi întreprinse de către instituţiile statului atât din subordine guvernamentală, cât şi cele care se află sub control direct parlamentar", a mai spus Filat.

''Această şedinţă a fost o cercetare în cadrul Comisiei de anchetă. Am trasat mai multe sancţiuni care trebuie să vină cu rezultate. Parlamentul va monitoriza acest proces, ca să nu scape nimeni de pedeapsă şi de responsabilitate, pentru asigurarea stabilităţii în sistemul bancar. Trebuie să fie identificată trasabilitatea acestor bani ca să fie recuperaţi. Au fost adoptate aceste demisii, cu siguranţă vor urma şi altele. În 30 de zile trebuie să se facă o anchetă a muncii acestor demişi, pentru a vedea cum şi-au desfăşurat activitatea în această perioadă'', a declarat Marian Lupu.

Întrebat de ce s-a decis demiterea anume acestor două persoane, Lupu a explicat că deputaţii au constatat "neexecutarea în tocmai a funcţiilor de servicii ale persoanelor vizate", dar şi faptul că au fost numite de către Parlament, ceea ce nu a împiedicat luarea acestei decizii.

Parlamentarii au anunţat că vor crea o comisie care va monitoriza în permanenţă situaţia din sistemul bancar.

"Am analizat multe documente. Publicarea raportului înainte de audierea lui în Parlament a fost făcută pentru protejarea celor implicaţi în furtul banilor de la aceste bănci (...) Parlamentul a avut o şedinţă lungă pentru a găsi adevărul, dar nu un răspuns pentru a îndrreptăţi dorinţele politice, aşa cum fac socialiştii. Situaţia din aceste trei bănci nu s-a întâmplat azi sau ieri şi nimeni nu poate anunţa o cifră a prejudiciului, odată ce nu a fost constatată de o instanţă judiciară (...) Trebuie să discutăm aparte despre cum se poate sau nu se poate de a utiliza datele folosite în secret de comisie", a declarat deputatul comunist Oleg Reidman, după şedinţa secretă a Parlamentului.

"Este regretabil că unii colegi au ieşit în public cu aceste informaţii, care sunt de ordin confidenţial, strict secrete. Aceste divulgări urmează aă aibă un impact negativ în societate şi în cauzele penale (...) Organele de anchetă îşi fac treaba. Organul legislativ nu poate să meargă la desecretizarea actelor secretizate, deoarece Parlamentul nu are dreptul, iar noi prin hotărârile naostre am solicitat instituţiilor abilitate ca documentele să fie publice", l-a completat colegul din fracţiunea PCRM, Anatolie Zagorodnîi.

Amintim că, raportul comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia financiar-bancară a fost audiat de Parlament în şedinţă închisă. Deputaţii din fracţiunile PLDM, PD şi PCRM au decis că publicul nu trebuie să afle concluziile la care au ajuns parlamentarii-anchetatori în ceea ce priveşte soarta unui miliard de dolari. Preşedintele comisiei de anchetă a argumentat că audierea raportului s-a făcut cu uşile închise la cererea organelor de anchetă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite