ANSA confirmă: Produsele JLC şi Incomlac conţin grăsimi vegetale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Producătorii autohtoni de lactate JLC şi Incomlac furnizează în reţeaua comercială produse cu cantităţi neconforme de grăsimi vegetale. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), probe prelevate pentru verificări au confirmat prezenţa grăsimilor vegetale în produsele lactate, transmite IPN.

Brânza proaspătă de vaci 5% de la JLC conţine 21,75% grăsimi vegetale, iar cea de 2%  – 14,93% grăsimi vegetale. În untul „Crestianscoe” de la Incomlac conţinutul de grăsimi vegetale este de 15,54%; în brânzica glazurată cu umplutură de lapte concentrat fiert – 60,81%, în brânzica dulce Mic Vis cu caise – 34,18%, iar în brânzica glazurată cu aromă de vanilie conţinutul de grăsimi vegetale depăşeşte 77,51%.

Potrivit ANSA, operatoriilor vizaţi li s-a cerut retragerea imediată a produselor neconforme din reţeaua comercială, iar pentru că nu s-au conformat au fost amendaţi cu până la 15 mii de lei. 

Pentru prevenirea comercializării produselor neconforme, inspectorii ANSA vor verifica până la sfârşitul lui martie toate întreprinderile de profil din ţară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite