Ce n-aţi făcut în ultimii 20 de ani?

Ce n-aţi făcut în ultimii 20 de ani?

La începutul anilor ‘90, o întrebare era repetată obsesiv în societatea românească, şi anume „Ce ai făcut în ultimii cinci ani?“. Întrebare prin care se atingea apartenenţa (sau nu) celui vizat de ea la structurile statului, ale partidului unic, de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989.

Astăzi, întrebarea trebuie reformulată altfel: “Ce n-aţi făcut în ultimii 20 de ani?” Ţinta fiind aceeaşi. Iar în privinţa sportului răspunsul nu poate fi cuprins într-o singură pagină. Pe fond de criză economică, în condiţiile deprecierii leului şi a lipsei de lichidităţii, tot mai multe cluburi din ţara noastră dau semne că ar putea să-şi reducă activitatea şi chiar că ar putea fi desfiinţate.

Pe listă se află nu numai grupările mici, de la “talpa sportului”, ci şi unele dintre cele care au făcut istorie în ultimii ani. Echipele Metal Galaţi (volei) şi Rulmentul Braşov (handbal), ambele de fete, sunt într-o situaţie critică. Dinamo a fost părăsită de cei mai valoroşi handbalişti, în vară, iar acum şi câţiva internaţionali de rugby sunt pe punctul să plece. Şi, firesc, imediat ne întrebăm de ce s-a ajuns la o asemenea situaţie.

După modelul francez, în 1990 în România a apărut Ministerul Tineretului şi Sportului. Astăzi, la noi nu puţini sunt cei care afirmă că el nu-şi are rostul. Că a fost creat doar pentru a da funcţii anumitor oameni. În acelaşi timp, în Franţa atinsă şi ea de criză, nu s-a trecut repede la desfiinţare, ci respectivul organism guvernamental a fuzionat cu Ministerul Sănătăţii. Mişcare logică, francezii gândind că pot avea un tineret sănătos prin sport. Şi că astfel asigură un viitor naţiunii.

Noi, în schimb, dăm semne că educaţia fizică nu ar reprezenta o prioritate. Şi o spunem atunci când se stabileşte curricula şcolară. Nu de mult s-a discutat despre reducerea orelor de curs pe motiv că elevii sunt suprasolicitaţi. Şi, cum s-a mai întâmplat, cele de sport au fost trecute imediat pe lista de sacrificiu. Uitându-se însă că pentru un copil „bombardat” cu informaţii din fizică matematică sau chimie, o oră de educaţie fizică, intercalată între celelalte, este, de fapt, o recreaţie mai mare.

Este adevărat, nici nu poţi obliga elevii să facă sport, între ora de matematică şi cea de istorie, dacă nu le pui la dispoziţie o sală dotată cu vestiare şi duşuri - nu e igienic, sănătos, să transpiri la sport, iar apoi să stai aşa în sala de curs. Şi atingem un alt aspect în care s-a făcut puţin sau deloc în ultimii 20 de ani. Pentru că atât sportul şcolar, de masă, cât şi cel de performanţă nu dispun de o infrastructură demnă de o ţară membră a Uniunii Europene. De ce? Pentru că, aşa cum spuneam, priorităţile au fost altele. Însă dacă ne gândim bine observăm că la noi nu s-au făcut nici spitale, nici autostrăzi, nici grădiniţe, nici diguri care să apere aşezările de inundaţii, nici canale pe străzi în ultimele două decenii... Oare ce priorităţi a avut România de atunci încoace?

Întrebarea este, aşadar, ce nu aţi făcut în ultimii 20 de ani? Din păcate, răspunsul îl vom vedea în rezultatele sportivilor români din următorul deceniu.