Povestea tulburătoare a unei argentinience care şi-a găsit rădăcinile în România. Anii de căutări vor fi prezentaţi într-un film documentar
0
Întrebări care au măcinat-o ani de-a rândul pe o femeie din Argentina şi-au găsit răspunsuri la mii de kilometri distanţă, într-un mic orăşel din România.
Măcinată de întrebări privind originile sale, Marina Belaustegui, o producătoare de film din Buenos Aires, a început în urmă cu câţiva ani o amplă căutare, care i-a purtat paşii, în cele din urmă, tocmai din România. Toată strădania ei şi toate descoperirile surprinzătoare pe care le-a făcut vor face subiectul unui documentar pe care argentinianca în vârstă de 57 de ani speră să îl lanseze în primăvara anului viitor.
Totul a pornit de la povestea de viaţă învăluită în mister a bunicului matern, Ivan Keller, care fie refuza să îi spună de unde se trage, fie îi oferea răspunsuri contradictorii. Nu au avut o relaţie foarte apropiată, însă Marina a fost mereu intrigată de secretul pe care bunicul insista să îl ţină doar pentru el. "Toată viaţa mi-am dorit să cunosc detalii despre viaţa bunicului meu, despre locurile în care s-a născut. Nu am primit, însă, niciodată, nicio informaţie, nici de la el, nici de la mama. Originea lui era incertă: ba era maghiar, ba era german. Când o întrebam pe mama, îmi răspundea: "graniţele s-au mutat”, iar eu îi replicam: "dar mami, graniţele se mută, dar oraşele nu”, după care schimba subiectul", povesteşte Marina.
"Nu ştiu de ce a refuzat să îmi spună adevărul"
Într-o noua încercare de a face lumină, prin anii `90, a expediat o scrisoare bunicului, care locuia într-un oraş la circa 200 km de Buenos Aires şi care i-a răspuns că s-ar fi născut în Budapesta. "Nu ştiu de ce a refuzat să îmi spună adevărul. Probabil avea motivele lui", menţionează argentinianca.
La insistenţele ei, mama i-a explicat că în timpul unui atac aerian din cel de-Al Doilea Război Mondial, toată familia - care ar fi locuit într-un castel - a murit, însă nu i-a oferit alte detalii. "Acesta ar fi fost motivul pentru care nu a vorbit niciodată despre originile lui. Iar mama, respectându-i tăcerea, nu voia să-i reamintească de trecutul dureros", afirmă argentinianca.
Sperând că va găsi ceva despre o astfel de întâmplare, a căutat pe google, însă fără succes; ba chiar a trimis mailuri către orice persoană al cărei nume de familie era Keller, din Ungaria, Austria, Germania, întrebând dacă ştiu ceva despre o familie ucisă într-un atac aerian. Nimeni nu avea nicio informaţie. Între timp, Ivan Keller (foto sus) s-a stins, ducând cu el secretul trecutului.
Scrisoarea care a făcut lumină
Marina Belaustegui nu s-a descurajat, însă, şi a continuat căutările. Primele rezultate au apărut abia în 2015, când a găsit pe internet un articol despre un anume Ivan von Keller, un important industriaş al anilor `50, şi care, pe fondul unor probleme cu Guvernul Peron a fost exilat în Brazilia. "Brazilia îşi digitalizase toate documentele imigranţilor, pentru ca persoanele interesate să îşi poată găsi rudele. Parcurgând această arhivă, l-am recunoscut pe bunicul într-unul dintre documente, unde, la rubrica locul naşterii era trecut S. Simleu, Romania. Am apelat din nou la internet şi aşa am aflat că era vorba despre Şimleu Silvaniei", mărturiseşte argentinianca. Entuziasmată, a lăsat mesaje pe toate grupurile de Facebook care avea legătură cu orăşelul din judeţul Sălaj, a trimis un mail pe adresa Primăriei, a bisericii, dar şi a Sinagogii din localitate, rugându-i pe cei care ştiau ceva să o ajute în demersurile sale.
În septembrie 2015, la două săptămâni după moartea mamei sale, Marina a primit un mail de la edilul Şimleului, în care acesta îi confirma că bunicul său (foto stânga) se născuse în oraş şi o anunţa că acesta avusese un frate, Adalbert, decedat în 1990, care a avut doi urmaşi: pe Ecaterina şi Vladimir. "Mi-a trimis chiar şi o fotografie cu unchiul meu, Vladimir, spunându-mi că a locuit o vreme în Cluj. M-am bucurat teribil să aflu că există un supravieţuitor pe linia bunicului meu, însă oricât m-am străduit, nu i-am dat de urmă".
Străbunicii, victime ale Holocaustului
Povestea adevărată a lui Ivan Keller a ieşit la iveală în luna mai a anului trecut, după ce nepoata acestuia a găsit-o, tot prin intermediul internetului, pe verişoara lui, Ecaterina Fabian, stabilită în Statele Unite în 1983. "Când am sunat-o şi i-am auzit vocea, am simţit că îmi zboară pământul de sub picioare. Iar când mi-a confirmat că e fiica lui Adalbert, aproape am leşinat. Nu îmi venea să cred că în sfârşit, după atâtea căutări, mi-am găsit o parte din familie, am umplut un gol. Plângeam amandouă", rememorează producătoarea de film.
Aşa a aflat că Ivan a studiat chimia la Sorbona, că după absolvire, prin anii 1930, a primit de la tatăl său, drept cadou, o călătorie în jurul lumii. După aceea, nimeni nu a mai ştiut nimic de el, deşi fratele Adalabert l-a căutat toată viaţa. Marina a mai aflat şi că străbunicii Marinei sfârşiseră în Holocaust. "Nu înţelegeam de ce să fi fost ucişi în Holocaust, câtă vreme toată viaţa lui, bunicul a frecventat biserica catolică şi a susţinut că este catolic. Ceva nu se lega. Mătuşa Ecaterina m-a lămurit însă: străbunicii mei au fost evrei, bunicul Ivan a fost evreu... practiv toţi suntem evrei. În doar o secundă şi graţie unui detaliu, viaţa mea s-a schimbat brusc", explică femeia.
Mândră de originile ei
Pentru că este mândră de finalitatea cercetărilor întreprinse şi de originile sale, argentinianca a decis să cuprinsă toată această poveste într-un film documentar pe care să îl prezinte lumii.
Marina şi-a spus povestea în Muzeul Holocaustului din Şimleu FOTO Marin Ştefan
Zilele trecute, a venit în România, la Şimleu Silvaniei, însoţită de o echipă de cameramani profesionişti, pentru a cunoaşte locul de baştină al strămoşilor ei, dar şi pentru a finaliza partea de documentare necesară viitoare producţii. Se va numi "Borders moved" (graniţe mutate - n.n.), aluzie la explicaţia pe care i-o oferea mama ei şi ar putea fi lansat în primăvara anului viitor. "Sunt extrem de bucuroasă că, după atâta timp, am răspunsurile pe care le caut de mult. Este ca o poveste vindecătoare, care îmi închide răni mai vechi. M-am plimbat pe străzile Şimleului cu gândul că şi bunicul şi străbunicii mei au umblat pe aici, au văzut copacii pe care i-am privit şi eu. Simt că trebuie să fac acest film pentru a spune tuturor o poveste învăluită în mister timp de aproape un secol, dar şi pentru a împărtăşi un loc în care mă simt acasă. Va fi cel mai bun film pe care l-am făcut vreodată", subliniază Marina, care are o carieră de 15 ani în domeniul producţiei de film.
Mai puteţi citi:
Omagiu pentru 546 de copii fără morminte. „Credeau că merg să facă duş. N-a fost apă, ci gaz“
Se încarcă comentariile...
