Femei-pilot care au sfârşit tragic. Cine a fost aventuriera pentru care preşedintele SUA a cerut o misiune de salvare uriaşă
0Două dintre cele mai uimitoare femei din istorie, care au acceptat provocări pentru a demonstra egalitatea între femei şi bărbaţi, au fost Amelia Earhart şi Amy Johnson. Pentru ambele, însă, văzduhul s-a dovedit necruţător.
Femeile care au avut un cuvânt de spus în diverse ramuri ale aviaţiei au servit ca modele pentru tinerele vremurilor în care bărbaţii erau consideraţi mai buni, mai curajoşi şi mai pricepuţi decât reprezentantele sexului frumos. Americanca Amelia Earhart şi britanica Amy Johnson sunt două dintre femeile care au luptat să fie primele, acceptând provocări periculoase şi depăşindu-şi condiţia.
Amelia Earhart - Lady Lindy
În 1928, Amelia Earhart (1897-1937) a fost prima femeie care a zburat peste Atlantic, chiar dacă a făcut-o în calitate de pasager şi nu de pilot. După alţi patru ani, ea a reuşit performanţa de a traversa în zbor oceanul neînsoţită, aterizând cu bine pe un câmp din Irlanda, devenind una dintre figurile reprezentative ale noii epoci a aviaţiei şi a dobândit o faimă imensă. Traversarea prin aer, fără vreun însoţitor, în 1932, nu a fost o experienţă lipsită de incidente, pentru că la numai câteva ore de la decolare, avionul pe care îl pilota a avut de înfruntat furtuni puternice, rotindu-se în aer de mai multe ori. În timp ce se înălţa deasupra norilor, aripile aparatului de zbor au început să îngheţe, reducând şi mai mult viteza de deplasare, până când avionul a început iar să se rotească. Totuşi, Earhart a reuşit să se echilibreze şi a aterizat cu bine. "Lady Lindy", aşa cum era numită, a dovedit că femeile puteau să-i egaleze pe bărbaţi atât în privinţa curajului, cât şi a priceperii.
O altă performanţă notabilă a înregistrat-o în 1935, când a fost prima persoană care a zburat singură peste Pacific, plecând din Honolulu, Hawaii şi ajungând în Oakland, California. În acelaşi an, a pornit într-o nouă aventură, una ce părea o perspectivă iluzorie: să înconjoare pământul în zbor, lucru nemaifăcut până atunci de nicio femeie. Amelia a pornit în aventura pe calea aerului în 20 mai 1937, una plină de pericole şi incidente şi, din păcate, cu final tragic. După ce a parcurs 22.000 de mile, avionul în care se afla alături de copilotul Fred Noonan a dispărut în mod misterior, la puţint timp după ce a decolat din Noua Guinee, în 2 iulie 1937. Trupurile celor doi au fost găsite niciodată, chiar dacă pentru căutarea supravieţuitorilor preşedintele Franklin D. Roosevelt a autorizat cea mai mare expediţie realizată vreodată. 66 de aeronave şi nouă vapoare au fost implicate în această amplă misiune de căutare, ale cărei costuri au fost estimate la 4 milioane de dolari. Ce s-a întâmplat, însă, cu Earhart şi Noonan rămâne un mister. Căutările oficiale s-au încheiat în iulie 1937, Amelia fiind declarată moartă în 5 ianuarie 1939, de către Curtea Superioară din Los Angeles.
Ea a devenit una dintre figurile emblematice ale istorie nu doar pentru realizările ei ca pilot, ci şi pentru că a militat pentru rolul şi valoarea femeilor în societate. Amelia Earhart şi-a dedicat o mare parte din viaţă pentru a dovedi că, asemeni bărbaţilor, femeile putea excela în profesiile alese şi că trebuie să se bucure de egalitatea de şanse.
Amy Johnson, regina aerului
În timp ce Amelia Earhat cucerea atenţia şi admiraţia americanilor, în Europa îşi trăia momentele de glorie Amy Johnson (1903-1941). Cu şapte ani înainte de zborul care i-a fost fatal Ameliei, numele tinerei din Marea Britanie apărea în titlurile primelor pagini ale ziarelor vremii.
Amy Johnson broke many records and stereotypes for women in her lifetime, as she was determined to show that women can be as good as men in the aviation field.
Pasionată de dispozitivele mecanice, Johnson a fost prima femeie din Marea Britanie care s-a licenţiat ca inginer aeronave, pentru ca în 1930 ea să devină prima femeie care a zburat neînsoţită din Anglia în Australia. Şi asta, la doar un an după ce a primit autorizaţia de pilot. Reuşita a transformat-o în ochii lumii în echivalentul britanic al Ameliei Earhart, căpătându-şi, astfel, numele de "regina aerului".
Până în 1936, zboruri solitare vizând doborârea recordurilor au purtat-o pe Johnson din Siberia până în Japonia şi de două ori din Anglia până în Africa de Sud. După dispariţia lui Earhart, Amy a început să se îndoiască de propriile capacităţi, pentru ca în 1940, să se alăture Forţelor Auxiliare de Transport Aerian, un organism care transporta avioanele din fabrică, în bazele Forţelor Aeriene Regale. Un an mai târziu, în timpul unui astfel de zbor, avionul său s-a prăbuşit în estuarul Tamisei, din cauza vremii nefavorabile. Nici trupul ei nu a mai fost găsit vreodată.
Vă mai recomandăm: