Zece funcţionari din Primăria Zalău au demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile reduse cu 25% şi tăierea sporurilor i-au făcut pe oameni să îşi caute locuir de muncă la privat sau în străinătate.Primarul Radu Căpîlnaşiu este îngrijorat de situaţie şi crede că în acest ritm administraţia locală va rămâne fără profesionişti.

Zece angajaţi ai Primăriei Zalău şi-au dat demisia după aplicarea reducerilor salariale, susţine Laurenţiu Ghiuruţan, secretarul Sindicatului Civitas din primărie. Pe lângă salariile reduse cu 25%, funcţionarii au pierdut şi sporurile din contractul colectiv de muncă prin care primeau câte 650 de lei lunar „drepturi speciale”, iar o dată pe an un salariu mediu pe economie „pentru refacerea capacităţii de muncă”.

Pensionari înainte de vreme

În momentul de faţă, un angajat cu cinci ani vechime, absolvent de universitate şi cu diplomă de master, primeşte lunar 480 de lei. În aceste condiţii, s-au înregistrat până acum demisii la departamentele cadastru, fond funciar, informatică şi la Corpul de control.
„Din cele 10 persoane care au părăsit posturile de la primărie, jumătate şi-au găsit joburi mai bine plătite în mediul privat sau au plecat chiar peste hotare, iar restul au ales pensia anticipată, pentru că le aduce mai mulţi bani decât salariul”, spune Ghiuruţan.

Mai bine emigrant, decât funcţionar

Funcţionarii care au demisionat din primărie afirmă că salariile primite în ultima lună sunt de-a dreptul jignitoare şi nu le asigură un trai decent. Nadia I., angajată în cadrul departamentului de relaţii interne-externe, ONG-uri, tineret şi sport, a declarat că va pleca în străinătate, după ce a rămas cu un salariu mai mic de 550 de lei. „Am lucrat şi înainte în Italia şi am reuşit să ne construim o casă în Zalău. Acum, din aceşti bani nu ştiu dacă îmi pot permite să plătesc întreţinerea pe timp de iarnă”, explică Nadia.
La rândul său, E. Ervin, fost inspector în cadrul Serviciului Corp Control Privatizare, a renunţat la jobul din primărie pentru că din salariul de aproximativ 520 de lei de abia putea să-şi plătească ratele la bancă. „Nu ştiu încă unde mă voi angaja. Încerc să găsesc de lucru în Zalău, dar e posibil să plec şi în străinătate”, afirmă fostul inspector al primăriei.

„Riscăm să rămânem fără profesionişti“

Primarul Radu Căpîlnaşiu este îngrijorat de plecările tot mai dese din instituţia pe care o conduce. „Chiar zilele trecute un avocat mi-a spus că va face oferte pentru doi dintre juriştii noştri. Iar noi nu putem să-i păstrăm cu salarii ce nu depăşesc 700 de lei”, declară Căpîlnaşiu. „Riscăm să rămânem fără profesionişti“, se plânge edilul.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite