Şcoala "Mihai Eminescu" Zalău îşi adună clasele de pe... drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce un an şcolar întreg Şcoala "Mihai Eminescu" a funcţionat, din cauza unor lucrări de extindere şi reabilitare, în două schimburi şi cu clase găzduite de alte unităţi de învăţământ, situaţia reintră acum normal.

Asta după ce, ieri, muncitorii au finalizat lucrările iar reprezentanţii Primăriei Zalău şi ai şcolii au constatat rezultatele. Este vorba, în principal, despre un nivel nou de clădire construit în urma mansardării principalului corp de clădire al şcolii, unde au fost amenajate nouă săli de clasă, inclusiv un laborator de informatică.

Valoarea totală a proiectului, depus de Primăria Zalău prin POR, Axa prioritară 3, se ridică la peste 2,8 milioane de lei, din care 137.000 reprezintă contribuţia Primăriei. Lucrările au început anul trecut în august şi au fost executate de Consinit.

Conducerea şcolii susţine că, prin spaţiile de învăţământ nou-create, clasele care până acum funcţionau la Liceul pedagogic şi la Liceul Ortodox vor putea fi aduse "acasă", astfel încât toţi cei peste 1.300 de elevi de aici să poată învăţa în cele două corpuri de clădire a unităţii.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite