Mircea Pop colecţionează mii de cactuşi din toată lumea
0Mircea Pop colecţionează cactuşi de circa 30 de ani şi are acum mai mult de 2.000 de soiuri. Colecţia sa face parte din circuitul turistic european.
Având o suprafaţă de 55 de metri pătraţi, sera lui Mircea Pop din Românaşi adăposteşte aproximativ 7.000 de plante, adunate de la colecţionari sau produse de el însuşi, din seminţe. „Plantele mamă le am de la colecţionari şi de la producători consacraţi din Europa care pot să-mi garanteze fişa plantei, originea, numele latin”, spune colecţionarul.
„Nu oricine are cactuşi poate fi numit colecţionar. A colecţiona înseamnă studiu, înseamnă acurateţe”, precizează Mircea Pop.
Despre hobby-ul său s-a scris o singură dată în România, într-un ziar de limbă maghiară, dar de nenumărate ori în străinătate. Are vizitatori din Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, Germania, iar colecţia sa face parte dintr-un circuit turistic european.
Mircea Pop a fost cu florile sale la nenumărate expoziţii în ţară şi în străinătate, câştigând premii şi experienţă.
Prea multă grijă ucide planta
„Dacă nu ai grijă de un cactus, are singur grijă de el. Prea multă grijă îl omoară”, spune colecţionarul. Cactuşii nu trebuie să fie udaţi absolut deloc din luna septembrie până la sfârşitul lui martie, dar nici în timpul verii, atunci când este foarte cald. În aceste două perioade, diametral opuse ca temperatură, cactuşii hibernează. În restul timpului, cactuşii trebuie udaţi o dată la zece zile.
Fiind electronist de profesie, Mircea Pop le-a creat un habitat specific ca temperatură şi umiditate, care este controlat electronic. Temperatura în seră este reglată la 45 de grade Celsius. În afară de frumuseţea florilor, unele specii de cactuşi pot avea şi utilizări medicale. Sunt buni ca pansament, iar multe dintre fructele lor sunt comestibile.
Solul în care le place cactuşilor să crească are până la 14-15 componente diferite: cenuşă vulcanică, tuf, rocă vulcanică măcinată. Colecţionarul îşi culege singur aceste materiale din munţi şi pregăteşte solul pentru fiecare tip de plantă în parte.
Colecţionarii de cactuşi din România sunt organizaţi în Asociaţia Aztekium, care organizează expoziţii şi schimburi de experienţă, colaborând cu asociaţiile din străinătate, care au mult mai mulţi membri.
Ce îi place
Este foarte meticulos în tot ceea ce face, de aceea îi plac lucrurile bine făcute şi cu cap. Are şi un alt hobby, pescuitul. Apreciază la oameni nu cunoştinţele, care se pot învăţa, ci caracterul.
Ce nu îi place
Minciuna este pe primul loc printre lucrurile care nu-i plac. Pe locul doi este politica, iar promisiunile fără acoperire le include în categoria minciunilor.
Întrebări şi răspunsuri
În afară de plăcerea de colecţionar, aveţi şi alte beneficii din colecţia dumneavoastră?
M.P.: Nici un beneficiu. Este doar hobby-ul meu, foarte costisitor, dar care mă şi răsplăteşte cu multă satisfacţie. Acesta este singurul meu viciu, altele nu am. Când intru în seră, uit de stresul provocat de serviciu şi de viaţă în general, nu mă mai doare nimic, nu contează că sunt 40 de grade, că e multă umezeală. Uit de toate şi nu rămân decât plantele mele.
Dragostea pentru flori, pentru frumuseţe, vă face să fiţi un om mai bun?
M.P.: Cred că orice hobby de care te ocupi cu pasiune te face un om mai bun. Eu cred că şi pe mine mă face, însă aş prefera ca asta s-o spună alţii. Oare dacă prind peşte, îl tai şi-l mănânc, mă face să fiu un om rău?