Jandarmii sălăjeni dau lecţii de prevenire a violenţei în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au făcut o demonstraţie în curtea liceului
Jandarmii au făcut o demonstraţie în curtea liceului

În cadrul proiectului „Tinerii adolescenţi şi combaterea violenţei” iniţiat de  profesorul Ştefan Mircea de la Grupul Şcolar „Gheorghe Pop de Băsesti” Cehu Silvaniei şi la care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj este partener, la finele săptămânii trecute s-a desfăsurat o primă activitate la care au participat elevi din clasele IX-XII, profesori şi reprezentanţi ai Jandarmeriei sălăjene şi Poliţiei Cehu Si

„Proiectul are ca scop prevenirea violenţei fizice, verbale şi a oricăror comportamente antisociale în mediul şcolar, îndrumarea tinerilor spre  şcolile militare şi colaborarea între instituţiile abilitate în vederea formării şi educării elevilor”, explică Cristian Bolfă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sălaj.

    În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte referitoare la răspunderea contravenţională şi penală, la consecinţele pe care le pot suporta cei care au un comportament antisocial precum şi măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente.

  „Totodată pe terenul de sport al şcolii, jandarmii au organizat un exerciţiu demonstrativ cu elemente de autoapărare şi au fost prezentate materiale de protecţie din dotare”, mai spune Bolfă.  

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite