FOTO Violenţe la Pungeşti:  Autocamioanele Chevron, atacate cu pietre de localnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi tensiuni s-au înregistrat în noaptea de luni spre marţi în comuna Pungeşti, în apropierea perimetrului Siliştea, unde compania Chevron a început amplasarea primei sonde pentru explorarea gazelor de şist din România.

Aproximativ 50 de localnici au ieşit în stradă înainte de miezul nopţii, încercând să oprescă autocamioanele care tranzitau localităţile Armăşoaia şi Siliştea, aruncând cu pietre, iar unii dintre ei aşezându-se pe şosea. Fiecare autocamion care tranzita cele două localităţi din comuna Pungeti a fost escortat de dube ale jandarmeriei. În urma atacului cu pietre, trei dintre autocamioane au fost parţial distruse. Unul dintre protestatari a încercat să incendieze cu o făclie unul dintre autocamioane, fără a reuşi acest lucru.

"În jurul orei 23 au început să se audă cum vin tirurile. Am ieşit cu toţii în drum şi am încercat să opunem rezistenţă, dar nu am avut ce face, pentru că treceau în mare viteză. Zona a fost împânzită din nou de jandarmi, erau peste 200. Fiecare transport era însoţit de câte două maşini ale Jandarmeriei, până în apropiere de zona pe care au denumit-o ei de siguranţă. Acolo erau alte echipaje de jandarmi care au blocat drumul cu garduri meetalice", a declarat, pentru Adevărul, Constantin Ichim, unul dintre sătenii care locuieşte în imediata apropiere a zonei unde urmează a fi amplasată sonda.

Nu mai puţin de 15 autocamioane au tranzitat pe parcursul nopţii materiale de construcţii şi, spun localnicii, componente ale sondei. În zorii zilei, odată cu finalizarea operaţiunilor de transport, echipajele de jandarmi au fost retrase din operativ. Un autocar cu aproximativ 50 de jandarmi a rămas în aşteptare în apropierea platformei. Pe lângâ aceştia, echipaje mobile ale Poliţiei şi Jandarmeriei au patrulat în zonă pe tot parcursul zilei.

Dosare penale pentru sătenii care au aruncat cu pietre

În urma incidentelor din noaptea trecută, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui au întocmit trei dosare penale, în urma sesizărilor făcute de şoferii autocamioanelor atacate cu pietre.

"Conducătorii a trei autovehicule aparţinând unor societăţi de transport,  care se deplasau pe DJ 159, din direcţia Armăşoaia către Pungeşti, au sesizat faptul că persoane necunoscute au aruncat cu pietre, distrugând la un autovehicul parbrizul, la cel de-al doilea geamul lateral de la portiera dreapta, iar la al treilea parbrizul şi suportul de protecţie de la oglinda laterală dreapta", a declarat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, sub supraveghere procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Prima sondă din România, la Pungeşti

Compania americană Chevron a concesionat în judeţul Vaslui patru perimetre unde urmează a fi amplasate sonde pentru explorarea gazelor de şist. La Siliştea, comuna Pungeşti, în baza autorizaţiei de construire emisă de Consiliul Judeţean Vaslui, în toamna anului trecut, au început lucrările de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din România.

"Duminică s-au împlinit cinci luni de când protestăm împotriva gazelor de şist, iar în timpul acesta ei (reprezentanţii Chevron n.r.) şi-au văzut de treabă. Au lucrat în flux continuu, au adus aproape toată sonda, mai au platforma mare şi au terminat. Fac transporturile numai pe timpul nopţii. Au distrus drumul, iar casele noastre au început să se crape din cauza vibratiilor. Dar nenorocirea, de acum începe.", se plânge Constantin Ichim.

Cel mai amplu protest împotriva gazelor de şist s-a înregistrat la Pungeşti, pe 7 decembrie 2013, când aproximativ 400 de persoane au protestat, în zona perimetrului unde urmează a fi amplasată sonda. În urma incidentelor violente, Poliţia Vaslui a constituit o "zonă specială de siguranţă" în localităţile Siliştea şi Pungeşti, unde Chevron deţine un perimetru de 20.000 de metri pătraţi, iar printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Municipale Vaslui în localităţile Siliştea şi Pungeşti, precum şi pe sectorul de drum judeţean care leagă cele două sate, a fost suplimentat considerabil numărul forţelor de ordine care patrulează, fiind vorba în special de jandarmi. Jandarmeria şi Poliţia au instituit filtre pe drumul judeţean Vaslui - Gârceni, la Siliştea şi la Pungeşti, iar orice persoană care trece prin zonă fiind legitimată. Ulterior, chiar dacă regimul de zonă de siguranţă nu a fost ridicat, jandarmii au "relaxat" verificările. Însă, nici atunci, nici în prezent nu permit oprirea maşinilor sau a persoanelor care merg pe jos în dreptul perimetrului deţinut de Chevron.

Incidente între jandarmi şi localnicii din Pungeşti au avut loc şi în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti. Mai mulţi protestatari au acuzat atunci că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine

Citeşte şi: 

FOTO VIDEO Pungeştiul rămâne „zonă specială de siguranţă publică“. Simona Niculescu: „Vom merge la CEDO!“

Situaţia de la Pungeşti, reclamată de Asociaţia Pro Democraţia: „Vom solicita ajutorul forurilor europene“

Mircea Vlasă, primarul de Pungeşti, cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite