HC Alexandria-HC Vaslui 31-41: al şaptelea meci consecutiv fără înfrângere
0Handbaliştii vasluieni şi-au mai trecut o victorie în cont, în urma deplasării de ieri de la Alexandria, acolo unde au învins formaţia locală la 10 goluri diferenţă.
Vasluienii au început foarte bine partida şi s-au desprins pe tabela de marcaj imediat după fluierul de start al arbitrului. Gazdele s-au trezit imediat din şoc şi au echilibrat meciul, iar în minutul 20 scorul era de 10-11.
Împinşi de la spate de strigătele lui Leonard Bibirig de pe margine, vasluienii au turat motoarele, reuşind să intre la pauză cu un avantaj de cinci goluri, scor 11-16.
Cel de-al doilea mitan i-a găsit la conducerea jocului tot pe oaspeţi, care au reuşit să îşi mărească diferenţa pe tabela de marcaj până la 12 goluri, însă, până la final, s-au mai rlaxat, obţinând victoria la un scor comfortabil.
„A fost o victorie muncită. Jocul m-a dezamăgit un pic, însă obiectivul a fost atins, acela de a nu pierde la Alexandria. Vine pauza competiţională şi avem timp să pregătim în linişte cea de-a doua parte a turului”, a spus Leonard Bibirig, antrenorul HC Vaslui.