Ginerele „regelui asfaltului“ a fost încarcerat. Cât va executa în mod efectiv din pedeapsa de 16 ani de închisoare
0
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au pus în aplicare mandatul privind executarea pedepsei emis de instanţă pe numele lui Cornel Şelaru, ginerele omului de afaceri Emil Savin. Joi, 28 iunie, Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv pe Şelaru la 16 ani de închisoare.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, joi după amiază, după ce Tribunalul a emis mandatul pe numele lui Cornel Şelaru (37 ani) poliţiştii de investigaţii criminale l-au pus în aplicare.
Bărbatul a fost luat de poliţişti de la domiciliu şi a fost condus la Penitenciarul Vaslui. Având în vedere pedeapsa primită, Şelaru urmează a fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Iaşi, închisoarea din Vaslui fiind destinată condamnaţilor care execută pedepse în regim semideschis.
Din pedeapsa de 16 ani, lui Cornel Şelaru îi va fi scăzută perioada petrecută în arest preventiv şi arest la domiciliu, de un an şi 12 zile (02.06.2014 la data de 24.06.2015). Astfel, rămâne cu o pedeapsă de 15 ani, din care va executa în mod efectiv aproximativ 10 ani de detenţie, anul de închisoare numărând 8 luni şi nu 12, precum cel calendaristic. Ca atare, Şelaru va putea fi propozabil pentru liberarea condiţionată în anul 2028.
În cazul în care pe perioada detenţie, atunci când regimul îi va permite, va executa activităţi lucrative acesta ar putea dobândi zile câştig ce îi vor fi scăzute din pedeapsă.
Reamintim, Cornel Şelaru a fost acuzat că în mai 2014, a urmărit cu maşina de teren a socrului său un cioban într-un lan cu grâu şi l-ar fi călcat intenţionat, omorându-l. Iniţial, suspect în cauză a fost omul de afaceri Emil Savin, care era prezent şi el la faţa locului, însă, la finalul anchetei, procurorii au concluzionat că toate probele conduc la ipoteza că maşina a fost condusă de Şelaru. În timpul procesului, bărbatul a susţinut că nu a intenţionat să îl omoare pe cioban şi că totul ar fi fost un accident.