Ce îi aşteaptă pe severineni în 2015. Justiţia decide soarta baronului Duicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2015 va fi anul în care fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat pe lista celor mai influente personaje de pe scena politicii din zonă, va trebui să dea explicaţii magistraţilor, pentru ilegalităţile de care a fost acuzat. Şi alţi funcţionari importanţi din judeţ vor ajunge în faţa instanţei.

Procesul în care Adrian Duicu, fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, este acuzat de fapte de corupţie, este judecat la Curtea de Apel Bucureşti. În 2015, politicianul şi-ar putea afla sentinţa pe fond, în dosarul în care a fost inculpat pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, primire de foloase necuvenite şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar este judecat, pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Ştefan Ponea. De asemenea, vor răspunde în faţa instanţei pentru fapte de corupţie mai mulţi funcţionari publici, oameni de afaceri din anturajul lui Duicu şi politicieni.

Procuror acuzat de corupţie
În 2015, vor răspunde în faţa instanţei Curţii de Apel Craiova şi fostul prim-procuror Carmen Sârboiu, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova. Carmen Sârboiu este acuzată de trafic de influenţă, luare de mită, instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, a unor foloase necuvenite. În acelaşi dosar sunt judecaţi şi Ion Ianoşi, fost şef al Serviciului de Investigaţii Fraude din cadrul IPJ Mehedinţi, pentru luare de mită, poliţistul Liviu Fişter şi afaceriştii Constantin Popescu şi Viorel Duducea. Magistrata a fost acuzată că a cerut şi a primit mită de la cei doi oameni de afaceri pentru a-I proteja în cursul unor anchete penale care îi vizau.


Vă recomandăm şi:

Ascensiunea baronului roşu din Mehedinţi, de la muncitor la doctor în ştiinţe militare şi preşedinte de Consiliu Judeţean

Adrian Duicu ilustrează fără doar şi poate tipul baronului de PSD, care odată cocoţat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi a acaparat toate instituţiile publice până la sufocare. S-a îmbătat uşor de la “aburii” puterii, care i-a luat minţile, astfel că a căzut uşor în plasa procurorilor DNA.

Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean, acuzat de şase fapte de corupţie. Zeci de persoane sunt chemate zilele acestea la audieri la DNA

Baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, se află în arestul Poliţiei capitalei din data de 4 aprilie pentru fapte de corupţie, zilele trecute Curtea de Apel Bucureşti dispunând prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru alte 29 de zile.

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Adrian Duicu, baronul închis de la Mehedinţi, nu a plecat din casa părintească

Oficial, dacă ar fi să ne luăm după declaraţia de avere a lui Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, aflat acum în arestul Poliţiei Capitalei pentru infracţiuni de corupţie, domiciliul acestuia este la Orşova, într-o casă pe care a cumpărat-o în 2006 de la primarul Severinului, Constantin Gherghe.

Prim procurorul Parchetului Orşova reţinut de DNA. Magistratul a primit de la un om de afaceri chiar şi 225 de răsaduri de flori ornamentale de grădină

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Carmen Sîrboiu, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurii DNA. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi un comisar şef de poliţie, un important om de afaceri severinean şi şeful Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei Orşova.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite