Bărbat cercetat de DIICOT pentru trafic cu droguri de mare risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Drobeta Turnu Severin este urmărit penal de procurorii cadrul DIICOT – Serviciul Teritorila Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, fără drept şi introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, fără drept.

Procurorii spun că Oldi Claudiu Lorin, în cursul lunii iulie 2017,  a trimis în vederea procurării, din Spania, fără drept cantitatea de 4379,8 grame cannabis, 211,6 grame substanţă care conţine MDMA şi 100,3 grame substanţă care conţine cocaină, droguri de risc şi mare risc pe care ar fi intenţionat să le comercializeze în România.
  

“În cauză s-a reţinut că inculpatul Oldi Claudiu Lorin, la data de 11.07.2017, a introdus  în ţară, fără drept, cantitatea de droguri menţionată mai sus, disimulată într-un colet expediat printr-o firmă de curierat, urmând să-l primească prin intermediul inculpaţilor Tăerel Mihai şi Dulamă Petrişor, inculpaţi care au ridicat coletul al cărui destinatar real era inculpatul Oldi Claudiu Lorin şi care au fost prinşi în flagrant în data de 12.07.2017,  fiind în prezent cerecetaţi în stare de arest preventiv”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT Alba Iulia.
  

La data de 18.07.2017, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorila Alba Iulia împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Mehedinţi au efectuat percheziţie domiciliară în localitatea Drobeta Turnu – Severin, la locuinţa lui Oldi Claudiu Lorin.
  

În urma percheziţiei domiciliare au fost identificate şi ridicate sisteme informatice, obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie. Faţă de Oldi Claudiu Lorin s-a dispus continuarea cercetărilor sub control judiciar.

La data de 13.07.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul  Teritorial Alba  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  Tăerel Mihai şi Dulamă Petrişor pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, fără drept şi introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, fără drept.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2017, inculpaţii Tăerel Mihai şi Dulamă Petrişor au introdus în ţară, în vederea comercializării, cantitatea de 4,40 kilograme cannabis, 211,6 grame substanţă care conţine MDMA şi 100,3 grame cocaină, prin  intermediul unei firme de transport internaţional, cantitatea de droguri fiind disimulată într-un colet expediat din Spania.
  

Valoarea pe piaţa neagră a acestor droguri depăşeşte suma de 60.000 de euro.
  

La data de 12.07.2016, urmare livrării coletului la destinaţie, inculpatul Tăerel Mihai a transportat cantitatea mai sus menţionată pe raza municipiului  Drobeta Turnu Severin, întâlnindu-se pe o stradă din localitate cu inculpatul Dulamă Petrişor, aceştia fiind prinşi în flagrant în timp ce deschideau coletul în cauză.
  

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate două autoturisme, 1.720 de lei, 885 de euro, opt telefoane mobile, un cântar electronic ce prezintă urme de fragmente vegetale, şapte pliculeţe cu cannabis, o cutie cu cannabis, două grindere, o cutie cu seminţe cu cannabis si două tablete electronice.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite