Misterul plecării păsărilor flamingo din Delta Dunării. Alungate de turişti sau aflate doar în trecere?
0Apariţia exotică a păsărilor Flamingo nu este o noutate, în ultimii ani acestea fiind văzute în mai multe zone din Delta Dunării. Pentru că numărul lor a fost mai mare în această primăvară, apariţia lor nu a trecut neobservată
Timp de o săptămână, mai multe lacuri care fac parte din teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au devenit gazdă pentru păsările flamingo. Apariţia exotică nu a putut trece neobservată, astfel că foarte mulţi turişti au dat năvală în mediul lor, le-au filmat şi le-au fotografiat inclusiv cu drone. Ulterior, mai mulţi iubitori ai naturii au făcut apel către turişti să nu meargă să fotografieze păsările, pentru a nu le speria, însă totul a fost în zadar.
Şi avertismentul specialiştilor de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a venit, dar prea târziu. „Presiunea vizitatorilor, precum şi acţiunile mai puţin etice ale unor persoane care au intrat în această zonă strict protejată în care este permisă doar cercetarea, au fost printre factorii ce au determinat plecarea păsărilor flamingo către alte locuri cu mai multă linişte şi hrană“, anunţă agenţii ecologi din Delta Dunării.
S-au împărţit inclusiv amenzi, dar puhoiul de turişti n-a mai putut fi oprit. „Personalul de control al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării monitorizează continuu teritoriul rezervaţiei şi aplică de fiecare dată sancţiunile prevăzute de lege atunci când aceasta este încălcată. Dar, dincolo de norme şi măsuri coercitive, regulile de bun-simţ şi comportamentul ecologic ne cer ca în orice situaţie să ne comportăm cu respect faţă de natură şi de mediu, faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă şi suport al vieţii pentru noi şi generaţiile viitoare“, au spus agenţii ecologi ai rezervaţiei Delta Dunării.
După ce păsările au plecat, au început să se caute vinovaţii. Toţi au arătat cu degetul spre turişti. Ecologul Cristi Domşa, reprezentantul Societăţii Ornitologice din România, consideră că publicitatea prea intensă care s-a făcut cu apariţia păsărilor a dus la alungarea lor. „Imaginile spectaculoase cu zeci de păsări flamingo în Delta Dunării au dus la hăituirea lor de către turiştii dornici să le fotografieze. Aici, în zona strict protejată Sărături, au început să-şi pregătească locul de cuibărit, dar, din cauza presiunii oamenilor, păsările au plecat. Sunt mici şanse să se întoarcă“, este de părere el.
„Sunt exemplare tinere care vagabondează“
O cu totul altă opinie are tulceanul Antal Bancoi, medic veterinar pasionat de natură, viaţă sălbatică şi aventură prin Dobrogea, care s-a implicat în salvarea lacului Zaghen. El spune că păsările flamingo se plimbă între Europa şi Africa, lucru descoperit după ce mai multe exemplare au fost inelate şi li s-a urmărit traseul.
„Păsările flamingo nu sunt o specie migratoare şi nici exotică. Acestea au o colonie în sudul Franţei şi exemplarele care nu-şi pot forma pereche sau sunt prea tinere se plimbă între Europa şi Africa, există un zbor continuu pe deasupra Mediteranei. Unele dintre ele ajung prin Cipru şi Turcia. Foarte puţine exemplare ajung din Iran, Kazahstan sau India în zona europeană“, spune medicul veterinar.
El spune că exemplarele care au ajuns la noi în ţară, pe cuprinsul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, sunt tinere, „care vagabondează, aşa cum se numeşte la păsări. Ele nu stau în locul respectiv, nu se reproduc acolo“. El nu consideră specia a fi una exotică pentru Europa, atâta vreme cât s-au descoperit reţete culinare de flamingo de pe vremea romanilor, fapt care dovedeşte că specia era prezentă în Europa de peste 2.000 de ani.
Despre acuzaţiile aduse turiştilor că au gonit păsările flamingo, el are o cu totul altă părere. „Există un loc de popas foarte mare acolo, în Sardinia, o zonă situată la foarte mică distanţă de oraş, deci sunt păsări obişnuite cu prezenţa omului. Apoi, în zborul lor, au mai trecut peste oraşe, nu s-au teleportat până la noi“, spune Antal Bancoi. Din punctul său de vedere, turiştii care au mers în zonele de protecţie să fotografieze păsările flamingo au produs stricăciuni mai mari cuiburilor celorlalte specii care erau la mal.
Flamingo, apariţie în fiecare an în Delta Dunării
Mihai Călin, ghid în Delta Dunării, spune că păsările Flamingo nu sunt o apariţie surprinzătoare în Delta Dunării, exemplare ale acestei specii fiind văzute aproape în fiecare an în diverse zone din aria naturală protejată „De la colegii mei ştiu că exemplare de flamingo au venit aproape în fiecare an în Deltă. Anul trecut, câteva exemplare au poposit pe Lacul Razelm şi au stat cam o săptămână“, spune ghidul. Cel mai număr a fost văzut în Sulina, în urmă cu cinci-şase ani. „Vreo 19 exemplare de flamingo au poposit într-o zonă de sărătură din Sulina, situată între unitatea militară, cimitir şi canal. Au stat vreo săptămână, apoi au plecat, după ce turiştii au aflat de existenţa lor“, crede Mihai Călin.
Vina, spune, el, este doar a oamenilor care se apropie nepermis de mult de păsări. Nu doar păsările flamingo au de suferit de pe urma unui turism necivilizat. „Anul trecut, a fost unul criminal pentru Delta Dunării. Turiştii ne-au distrus tot, nu au respectat nicio lege şi nicio măsură de bun simţ. Au mers turiştii până în inima coloniei de pelicani pentru a-şi face selfieuri“, dezvăluie el. Din punctul său de vedere, vina este şi a ghizilor care duc turiştii needucaţi în inima coloniei de păsări, dar şi a celor care au propria barcă cu motor şi ajung până în zona de cuibărit şi de reproducere a păsărilor.
Păsările flamingo sunt faimoase datorită aspectului lor neobişnuit. Această specie nu doar ca poate sta într-un picior, dar are pene colorate roz. Păsările se nasc cu pene albe-gri, ce se colorează treptat datorită unui compus de nuanţă roz ce se găseşte în hrana preferată, cum ar fi creveţii şi algele.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Poveştile Sulinei, Turnul Babel din Deltă. Locul unde au iubit şi au murit prinţese şi pescari, piraţi şi amirali
Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea