UPDATE Capelă mortuară transformată în şcoală. Cum s-a ajuns în această situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capela mortuară s-a transformat în şcoală foto: Tulcea Noastră
Capela mortuară s-a transformat în şcoală foto: Tulcea Noastră

Cei mai mici elevi care vor trece pragul capelei mortuare sunt în clasa pregătitoare, iar cei mai mari sunt elevi în clasa a VI-a.

UPDATE: Conducerea Liceului a postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook referitor la această situaţie:

„Ţinem să menţionăm a nu se face confuzia între " Capelă mortuară" şi "trapeză". În aceste două spaţii, absolut deloc folosite până la 14 septembrie 2020, s-au realizat acţiuni de curăţenie şi dezinfecţie, astfel încât să se pună la dispoziţia celor mici cele mai bune condiţii. În ambele săli de clasă au fost amenajate spaţii pentru izolator şi dotate cu materialele igienico-sanitare. Ne arătăm indignaţi de modul de abordare a situaţiei de către presa tulceană care nu ne-a cerut informaţii despre acest subiect; de modul absolut "nepoliticos" şi nelegal prin care s-au realizat pozele; dar şi de faptul că, prejudecăţile ne dirijează acţiunile.”

Ştirea iniţială:

Elevii Liceului Teoretic „Constantin Brătescu” din Isaccea (judeţul Tulcea) au început cursurile în sălile Casei de Cultură, trapezei Capelei mortuare a bisericii din oraş, Sălii de Sport sau Atelierului şcolar.

S-a ajuns în această situaţie deoarece lucrările de reabilitare ale liceului nu au fost finalizate, astfel că primarul şi conducerea unităţii de învăţământ au găsit soluţii de compromis.

Aşa cum se arată într-un document postat pe site-ul Liceului din Isaccea, în trapeza Capelei mortuare a bisericii vor învăţa patru clase de elevi. cei mai mici sunt în clasa pregătitoare, iar cei mai mari sunt în clasa a VI-a.

Conform edilului, sala folosită pentru educaţie este într-o aripă a capelei mortuare unde nu s-ar ţine suljbe religioase.

Capela mortuară din Isaccea este o construcţie nouă şi a fost pusă la dispoziţia şcolii de către parohie.

Capela mortuara folosita ca scoala in Isaccea foto tulcea noastra

Citeşte şi:

Tânăr de 16 ani, dispărut în apele unui lac. Salvatorii reiau căutările

Focar de coronavirus la un centru privat de îngrijire persoane vârstnice din Tulcea: 20 de persoane, infectate

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite