Proiectul referendumului la Tulcea, retras de iniţiatori
0La finalul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Tulcea, aleşii judeţului ar fi trebuit să se voteze proiectul privind organizarea unei consultări publice pe tema desfiinţării judeţului, odată cu preconizata regionalizare.
Proiectul privind organizarea referendumului la Tulcea a fost iniţiat de consilierii judeţeni din opoziţie, care ar fi dorit să adreseze tulcenilor următoarea întrebare: „Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României domnul Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?“.
În urma unor probleme juridice, respectiv omiterea menţionarii comisiei căruia i se adresa proiectul de hotărâre, iniţiatorii, prin vocea liderului grupului de consilieri PSD, Traian Panait, au decis azi retragerea proiectului de pe ordinea de zi.
„Doar deocamdată, nu renunţăm definitiv la acest proiect, îl vom reface şi depune din nou în şedinţa viitoare“ a spus Panait.