De Revelion tulcenii fug din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Destinaţii exotice de Revelion
Destinaţii exotice de Revelion

Cu toate că numărul pachetelor vândute este mai mic decât în alţi ani, la o singură agenţie din Tulcea mai bine de 70 de familii şi-au cumpărat deja pachetele pentru sărbătorile de iarnă. Destinaţiile preferate ale locuitorilor din municipiu rămân staţiunile montane din afara graniţelor, unde un sejur poate costa numai 270 de euro de persoană.

Spania, Italia, şi mai ales Bulgaria. Acesta sunt destinaţiile situate în topul preferinţelor tulcenilor. Cei care doresc un Revelion de neuitat şi-au cumpărat biletele din timp. Dacă de Crăciun numărul celor care pleacă din ţară este destul de redus în fiecare an, şi asta din cauza tradiţionalei mese în familie, de Revelion tulcenii aleg să fugă de acasă în cele mai interesante destinaţii. Destul de rar aleg o staţiune din România pentru petrecerea începutului unui nou an.
Bulgaria, cea mai ieftină şi comodă variantă
Cei mai mulţi tulceni preferă Bulgaria, atât din comoditate, cât şi datorită preţului destul de convenabil. La mare căutare pentru Revelion sunt staţiunile montane, dar nici Nisipurile de Aur nu sunt ocolite în această perioadă:

„Preţurile sunt mai mult decât accesibile. Pe litoralul bulgăresc, spre exemplu, sunt oferte la preţuri foarte mici: pentru un sejur de trei zile, all inclusive, la un hotel de patru stele, preţul este de 140 de euro de persoană. În staţiunile montane preţurile cresc, dar şi aici ofertele sunt bune: de la 270 la 350 de euro de persoană, all inclusive. Sunt aceleaşi oferte ca în Austria, spre exemplu, cu servicii la fel de bune, dar la preţuri mult mai mici“, spune Diana Coman, director al agenţiei de turism Icar Tours din Tulcea.

Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite