Titu Bojin vrea plimbări cu bicicleta şi vaporaşul până la sârbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Timiş a câştigat un proiect în valoare de 500.000 de euro, transfrontalier, pe relaţia România – Serbia, prin care se încearcă promovarea obiectivelor turistice existente pe malurile Begăi. Conform şefului CJ Timiş, Titu Bojin e optimist şi spune că principalele obiective turistice vor fi ... plimbarea cu bicicleta şi vaporaşul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, spune că există toate premisele ca în un an  şi ceva să mergem pe bicicletă cel puţin până la graniţa cu Serbia. E posibil chiar până la Zrenjanin, dar aceasta numai cu acordul vecinilor noştri. El spune că luna viitoare vor începe lucrările la construcţia pistei de cicloturism care va merge pe marginea canalului Bega spre graniţa cu Serbia. „Noi ne dorim să putem circula cu bicicletele până spre Serbia, să mergem pe două roţi până la Zrenjanin. Dar asta depinde şi de voinţa părţii sârbe. La noi luna viitoare încep lucrările la această pistă”, a declarat şeful CJT.

Un alt vis al şefului CJT este legat de transportul, fie turistic, fie local, pe apă, cu vaporetto.  „Este un proiect pe termen lung, noi am început să învestim, de la Uzina de Apă până la Piaţa de Fân, aşa cum o ştim noi timişorenii, Piaţa Badea Cârţan. Împreună cu domnul Bălaşa vom lucra şi pentru restul lungimii canalului din Timişoara, să facem debarcadere, să poată lumea să urce şi să coboare pe vaporaşe. De asemenea, la Solventul va trebui să facem acolo facilităţi de alimentare cu combustibil, cu staţie de epurare pentru tot ceea ce e legat de vaporaşe”, a mai spus Bojin. Proiectul este unul important, dar pe termen mai lung, în cinci ani oamenii ar putea circula cu aceste vaporaşe până în Serbia.

„De câţiva ani nu se mai circulă pe Bega, lucru care trebuie rezolvat. Sperăm ca navigaţia pe Bega să fie reluată cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană. De asemenea, eu cred că în următorii cinci ani ne vom putea plimba până în Serbia, cu vaporaşul, mi-aş dori să se întâmple chiar şi mai repede”, a declarat Sergiu Bălaşa, şeful ADETIM.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite