Povestea Palatului Ancora, una dintre cele mai frumoase clădiri din România. Construit pe vremuri de un consilier , batjocărit astăzi de un şmecher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul cu ancoră din Timişoara este unul din imobilele istorice din zona Iosefin. Palatul a fost construit între 1901-1902.

Palatul Ancora (Horgony-palota, Das Anker Palast) din Timişoara este unul din numeroasele imobilele istorice ale cartierului Iosefin. Palatul a intrat, recent, în atenţia mass-media, însă nu pentru că ar fi fost restaurat sau reabilitat. Pentru, că din păcate, după foarte mulţi ani de nepăsare şi delăsare, se află într-un stadiu avansat de degradare. Motivul pentru care s-a vorbit din nou de Palatul Ancora a fost tupeul unui şmecher din Timişoara, care a construit o vilă fără autorizaţie în interiorul palatului, pe un teren al statului. 

Lucrările la construcţia ilegală au fost începute în cursul lunii august, iar în scurt timp vila a fost ridicată şi acoperită. 

O vecină ale cărei geamuri au fost acoperite a reclamat ilegalităţile la Poliţia Locală, care l-a amendat pe proprietar şi l-a obligat să sisteze lucrările. Pentru că şantierul nu a fost oprit, Poliţia Locală i-a făcut şi plângere penală.

image

Chiar dacă primarul Nicolae Robu era sigur că va putea intra cu buldozerul, nimeni nu poate face nimic deocamdată. Demolarea construcţiei se poate face doar prin instanţă.

Clădire construită de un consilier local

Interesant este că Palatul Ancora (sau Casa cu Ancora) a fost construit de un fost consilier local. Aladar Kudelich, fostul director al Băncii de Credit Ungar, filiala din zona Elisabetin, unul din cetăţenii de seamă ai Timişoarei, a fost votat ca reprezentant al Iosefinului în Consiliul Local Timişoara.

„Clădirea a fost construită între 1901-1902 pe locul unei case mai mici. Legenda spune că acolo a fost o clădire care aparţinea autorităţii portuare. Nu există nicio dovadă în acest sens. Cert este că acolo a funcţionat un restaurant, care avea ca firmă o ancoră. După ce a fost construit palatul, la parter a continuat să funcţioneze tot un restaurant. Iar pe clădire, care era cu locuinţe de închiriat, a fost pus un ornament în formă de ancoră. Se purta la acea vreme ca imobilele să poarte diferite semne”, a declarat istoricul şi scriitorul Ioan Szekernyes. 

image

În zonă a existat o grădină imensă

Palatul Ancora a fost construit în stilul “Wiener Sezession”. Iniţial, pe tot malul canalul Bega, se întindea o grădină uriaşă. În apropierea Palatului Ancora s-a născut, în 16 decembrie 1883, Kós Károly, arhitect, scriitor, grafician, etnograf şi politician din Austro-Ungaria şi România.

„Kós Károly a scris că în copilăria lui, pe malul Begăi, era o grădină imensă. Această grădină aparţinea familiei Szeiller, mai exact unei dintre nepoatele renumitului filantrop Anton Szeiller. Această femeie avea să se căsătorească cu Aladar Kudelich. De altfel, de numele lui Kudelich se leagă şi parcul din Elisabetin, care astăzi se cheamă „Carmen Sylva” Din câte ştiu, Kudelich a prins la Timişoara şi perioada anilor '20 şi era încă consilier local", a mai declarat Ioan Szekernyes.
 

Citiţi şi:

Tupeu de şmecher din Timişoara: ridică o vilă, fără autorizaţie, în curtea unei clădiri istorice. „Mi-a acoperit geamurile. Soarele nu îmi mai intră deloc în casă”

Neputinţa autorităţilor în faţa şmecherilor. Cu buldozerele pregătite, primarul Timişoarei nu poate demola o vilă ridicată ilegal pe terenul statului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite